Doi dintre ofiţerii găsiţi vinovaţi de Corpul de Control al Ministerului Administraţiei şi Internelor în contextul unor nereguli la angajarea în Jandarmerie au fost decoraţi de şeful statului, la sfârşitul anului trecut, potrivit Mediafax.
Ministrul Internelor, Traian Igaş, l-a eliberat din funcţia de directorul general al Direcţiei Generale Management Resurse Umane din MAI pe Adrian Pătraşcu, după ce Corpul de Control al Ministrului de Interne a găsit nereguli în legătură cu modul în care Jandarmeria a deblocat trei posturi de ofiţer şi a organizat, în octombrie 2010, concursul pentru ocuparea acestora.
De asemenea, în acest caz, prim-adjunctul şefului Jandarmeriei Române, generalul de brigadă Gheorghe Nicolaie Rugină, va fi cercetat de Consiliul de Judecată al MAI.
Prim-adjunctul şefului Jandarmeriei Române, Gheorghe Nicolaie Rugină, şi fostul şef al Direcţiei Generale Management Resurse Umane din MAI, Adrian Pătraşcu, au fost decoraţi, în decembrie 2010, de preşedintele Traian Băsescu, "pentru rezultatele remarcabile obţinute în activitatea profesională".
Adrian Pătraşcu a fost înaintat la gradul de chestor de poliţie printr-un decret semnat în decembrie 2009 de şeful statului.
Potrivit site-ului Ministerului de Interne, la conducerea Direcţiei Generale Resurse Umane a fost împuternicit comisarul de poliţie Paul-Iulian Stoica.
Generalul de brigadă Gheorghe Nicolaie Rugină a fost numit prim-adjunct al inspectorului general şi şef al Statului Major al Inspectoratului General al Jandarmeriei Române în octombrie 2009, de către ministrul de Interne din acea perioadă, Vasile Blaga.
Din 1 mai 2005 până în octombrie 2009, Gheorghe Rugină a fost inspector şef al Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Bacău. Anterior, Gheorghe Rugină a fost comandant al Comandamentului de Jandarmi Teritorial Bacău (1999-2005), şef de stat major al Coman