Datele cardurilor şi codurile PIN au fost copiate în ATM-uri instalate în hotelurile unor staţiuni bulgăreşt. iVâlcenii s-au sesizat doar la venirea în ţară că le lipsesc banii din cont. Poliţiştii recomandă mare atenţie în folosirea ATM-urilor.
Mai mulţi vâlceni care şi-au luat un scurt concediu pe care l-au petrecut în Bulgaria au avut surpiza să se trezească cu cardurile goale. Adj. şefului Inpsectoratului Judeţean de Poliţie Vâlcea, cms. şef Marius Dascălu, un ofiţer care ani de-a rândul a lucrat la Serviciul de Crimă Organizată, ne-a spus: „Un număr de zece vâlceni care şi-au petrecut concediu în staţiunile turistice de pe plajele litoralului bulgăresc au avut «surpriza» ca la întoarcere în ţară să constate că le-au fost furaţi banii din cont. Erau, de regulă, sume care reprezentau salariu pe o lună a fiecăruia, asta însemnând de la câteva sute de lei până la câteva mii de lei. Din cercetările poliţiei s-a stabilit că infracţiunile s-au comis pe teritoriul Bulgariei, în ATM-uri care erau, de regulă, instalate în holurile unor hoteluri bulgăreşti".
Pe urmele spărgătorilor de ATM-uri
Metoda prin care „hoţii cibernetici" dau lovitura este ingenioasă. Un dispozitiv este montat în locul unde se introduce cardul, acesta reţinând numărul. O cameră wireless, mascată de un suport de pliante, este poziţionată astfel încât să filmeze introducerea codului PIN. Cu datele cardului şi codul PIN, hoţii clonează carduri cu ajutorul cărora retrag banii. Purtătorul de cuvânt al IPJ Vâlcea, agentul principal Florenţa Băbeanu, a spus despre câteva măsuri elementare pe care trebuie să le ia utilizatorii de carduri: „Trebuie să vă asiguraţi că tastatura bancomatului este fie bine fixată. Utilizaţi, de regulă, ATM-uri bine iluminate. Dacă observaţi activitate suspectă prin apropiere, anulaţi operaţiunile. Poziţionaţi-vă în faţa ATM-ului astfel încât să nu p