Ministrul Dezvoltării Regionale şi Turismului, Elena Udrea, a semnat marţi un contract de finanţare în valoare de 70,6 milioane lei - circa 15 milioane euro, prin Programul Operaţional Regional (POR) pentru reabilitarea reţelei stradale din oraşul Bârlad, judeţul Vaslui, informează NewsIn.
Proiectul îşi propune, printre altele, creşterea gradului de accesibilitate în interiorul municipiului Bârlad, conectarea oraşului la reţeaua drumurilor naţionale şi regionale şi creşterea potenţialului economic şi social al municipiului.
Astfel, va fi modernizată o reţea stradală de peste 35 de kilometri şi va fi reabilitată o suprafaţă totală de mai mult de 266 metri pătraţi cuprinzând străzi, trotuare, zone verzi şi piste pentru ciclişti. De asemenea, se vor construi 66 de podeţe noi, vor fi create 26 de noi locuri de muncă temporare şi 48 de locuri de muncă permanente. Proiectul va acoperi şase cartiere din vestul oraşului Bârlad şi va deservi 19.500 locuitori.
"Faptul că se semnează azi, 4 ianuarie 2011, la început de an, este un semnal pentru faptul că vom acorda prioritate atragerii de fonduri europene. Ne bazăm foarte mult pe aceste fonduri pentru a finanţa proiecte de dezvoltare la nivelul întregii ţări, proiecte ale autorităţilor publice locale. Sperăm ca în acest an contractarea fondurilor UE să meargă cel puţin la fel de repede ca în anul trecut şi apoi să ajutpm autorităţile publice locale în implementarea proiectelor respective", a declarat ministrul Elena Udrea.
Totodată, ministrul Dezvoltării Regionale şi Turismului a reiterat faptul că şi-a propus ca până la milocul acestui an să reuşească să contracteze toate cele 4,3 miliarde euro care sunt alocate prin POR.
"În 2011 vom încerca să spijinim autorităţile publice locale în derularea procedurilor de achiziţii", a adăugat Elena Udrea.
Prezent la semnarea contractului, primarul oraşu