Guvernarea pe muchie şi criza de lideri au definit anul 2010. Al doilea an dificil de criză economică le-a pus la încercare politicienilor români calităţile. Câţi s-au dovedit a fi oamenii timpului lor? Cine-şi va lăsa măcar umbra peste istoria acestor vremuri tulburi? Traian Băsescu a marcat al şaselea an de „preşedinte jucător“, dar a înregistrat o cădere importantă de popularitate şi o primă criză de autoritate asupra majorităţii parlamentare (cazul Ridzi). Ea tinde să se amplifice în 2011, an preelectoral. Într-un love&hate perpetuu, Victor Ponta şi Crin Antonescu şi-au dat măsura de lideri prea mici pentru proiecte mari sau soluţii credibile. Cea mai clară criză de leadership se manifestă la PDL. Deşi uzat, Emil Boc are şanse, după debarcarea sa din guvern, să-şi conserve puterea în partid, în lipsa alternativei.

Tăierea pensiilor cu 15% şi a salariilor cu 25% anunţată în luna mai de Traian Băsescu a trecut la limită: doar opt voturi au lipsit, în iunie, opoziţiei să doboare guvernul Boc. Adoptată pe muchie, această măsură extremă a spulberat mitul statului-tătuc, a produs şi încă va produce efecte politice pe termen lung şi scurt, precum şi clarificări ideologice între stânga şi dreapta. 2010 va rămâne în mentalul colectiv drept „anul marilor tăieri“ şi un moment greu pentru bugetari şi dependenţii de stat. Din cele 15% recuperate pe hârtie începând cu 1 ianuarie, bugetarii pierd în realitate mai bine de jumătate din cauza inflaţiei.

Premierul Boc pretinde că a salvat România de la dezastru şi că anul viitor economia va ieşi din recesiune. Încă e devreme pentru verdict. În tot cazul, curajul de a impune măsuri nepopulare, sinucigaşe pentru orice politician cu planuri politice pe termen lung, îi asigură încă un viitor politic, poate chiar şefia partidului.

PDL îşi alege, în februarie, o nouă conducere. Lipsit de autoritate cum e, Boc n-are comp