Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Magazinele de vise închise doar teoretic: au lacătul la uşă, dar servesc la geam

Publicat in Adevarul, marți 4 ianuarie 2011 ·

Spice shopurile din Capitală, care ar fi trebuit să se închidă la 1 ianuarie cel târziu, funcţionează în continuare fără probleme. Un astfel de magazin de etnobotanice situat pe strada Lizeanu din sectorul 2 e deschis „la geam“, cu program non-stop, cu toate că avea lacăt la uşă.

La 17 decembrie anul trecut, reprezentanţii municipalităţii au votat o horărâre de consiliu care prevede interzicerea tuturor magazinelor care comercializează plante etnobotanice aflate în apropierea spitalelor, bisericilor, parcurilor, locurilor de joacă şi scărilor de bloc de pe teritoriul Capitalei.

Dacă iniţial distanţa limită propusă de consilieri era de 1.000 de metri, ei au decis să o mărească la 1.500 de metri în jurul obiectivelor mai sus-menţionate şi au suplimentat şi numărul clădirilor în jurul cărora nu trebuie să existe astfel de magazine.

Citeşte şi:

Catering cu etnobotanice

Îngrăşământul de flori, bun de fumat

La acea dată, consirilerul Horia Scarlat, iniţiatorul hotărârii, susţinea că astfel va fi acoperită întreaga suprafaţă a Bucureştiului. Hotărârea a intrat în vigoare chiar din momentul în care a fost adoptată şi, promiteau consilierii generali, până la 1 ianuarie toate spice shopurile care nu corespundeau noilor prevederi urmau să fie închise.

Deschis non-stop cu lacătul la uşă

La aproape trei săptămâni de la reglementări, multe spice shopuri au rămas deschise, fără probleme, în afara legii. Pe strada Lizeanu din sectorul 2, în apropiere de intersecţia cu Şoseaua Ştefan cel Mare, se află un astfel de magazin de vise, Bulldog Coffeeshop.

Spice shopul se află la mai puţin de 1,5 kilometri de Şcoala nr.28 şi, teoretic, ar trebui să nu mai fie funcţional Azi-dimineaţă, cu toate că uşa era închisă cu lacăt şi avea şi un grilaj de fier pe deasupra, un afiş postat la intrare anunţa programul magazinului: non-stop.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Video Accident grav pe A1 între Orăștie și Simeria: șase răniți, printre care doi copii

Adevarul acum 40 minute
Un accident rutier grav s-a produs luni dimineaţă pe autostrada A1, între Orăştie şi Simeria, unde trei autoturisme şi un autotren au fost implicate într-o coliziune soldată cu rănirea a şase persoane, printre care şi doi copii.

Clasamentul WTA: Irina Begu revine în Top 100, Jaqueline Cristian rămâne cea mai bine clasată româncă

Mediafax acum o ora
Jaqueline Cristian ocupă cel mai bun loc dintre jucătoarele din România în noul clasament WTA. Sportiva se află pe poziția 49, cu un total de 1116 puncte. A urcat două locuri față de săptămâna trecută. Irina Begu a reușit, de asemenea, o creștere re

Incendiu puternic într-un bloc din Baia Mare. Două persoane au ajuns la spital și 28 de locatari au fost evacuați

Gandul acum o ora
Un incendiu puternic a izbucnit într-un bloc din Baia Mare, luni dumineață, 21 iulie 2025. În urma deflagrației, două persoane au fost rănite. S-a dispus evacuarea a 28 de persoane din imobil, iar pompierii au intervenit de urgență. Un incendiu a iz

Ecuadorul îl extrădează în SUA pe Fito, cel mai periculos traficant de droguri al țării

Ziua Constanta acum o ora
Guvernul ecuadorian l-a extrădat duminică în Statele Unite pe Jose Adolfo Macias, alias „Fito”, cel mai mare traficant de droguri din Ecuador, arestat la sfârșitul lunii iunie după un an și jumătate de fugă. Guvernul ecuadorian l-a extrădat duminică

Rusia a lansat un nou baraj de drone și rachete asupra Ucrainei. Cel puțin o persoană a murit la Kiev

HotNews acum 2 ore
Rusia a lansat un nou baraj de drone și rachete asupra Ucrainei într-un atac din noaptea de duminică spre luni, omorând cel puțin o persoană și provocând mai multe incendii în Kiev, au declarat oficialii orașului, transmite Reuters. Primarul Kievulu

Șase răniți, printre care și doi minori, în urma unui accident grav pe autostrada A1, în vestul țării (foto & video)

Press Alert acum o ora
Șase persoane, între care doi copii, au fost rănite, luni dimineața, în urma unui accident rutier produs între trei mașini și un TIR, pe Autostrada A1 Sibiu – Deva, în zona localității Simeria, județul Hunedoara. Potrivit Centrului Infotrafic din In

Trump vrea ca echipa de fotbal american din Washington şi cea de baseball din Cleveland să revină la vechile nume / S-ar numi Washington Redskins Football Team, respectiv Cleveland Indians

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Preşedintele SUA, Donald Trump, doreşte ca franciza de fotbal american din Washington şi echipa de baseball din Cleveland să revină la vechile nume, relatează AP, transmite News.ro. Urmărește cele ma

Horoscop pentru săptămâna 21 - 27 iulie 2025. Săptămâna debutează cu aspecte parteneriale pentru una dintre zodii

Ziua Constanta acum o ora
Berbec Ești căutat de persoanele din anturajul apropiat în prima parte a săptămânii. Sunt posibile discuții și întâlniri cu lume diversă. Schimbul de informații este benefic pentru toată lumea, insă evită să povestești prea multe despre tine și plan

Programul Rabla va fi lansat cel târziu la 1 septembrie, spune ministra Mediului / Va fi micșorată valoarea voucherelor pentru mașini electrice

HotNews acum 10 ore
Reluarea programului Rabla pentru persoane fizice, suspendat în prezent, „nu ar trebui să întârzie mai mult de 1 septembrie”, a declarat, duminică seară, la TVR, ministra Mediului, Diana Buzoianu. Buzoianu anunțase în această săptămână că programul

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit la Gura Portiței. Două persoane au murit

HotNews acum 12 ore
Un avion de mici dimensiuni cu două persoane la bord s-a prăbuşit, duminică seară, în zona Gura Portiţei din Delta Dunării. Victimele nu au putut fi salvate, anunță Departamentul pentru Situații de Urgență. Accidentul aviatic a avut loc în jurul ore

Vremea

București
acum

26°
lun.

20°/38°
mar.

24°/42°
mie.

22°/37°
joi

23°/39°
Iasi
acum

24°
lun.

19°/33°
mar.

20°/37°
mie.

18°/33°
joi

19°/30°
Constanta
acum

28°
lun.

21°/34°
mar.

24°/30°
mie.

24°/26°
joi

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

22°
lun.

18°/31°
mar.

20°/31°
mie.

17°/30°
joi

17°/31°
Timisoara
acum

24°
lun.

19°/41°
mar.

19°/33°
mie.

20°/35°
joi

22°/37°