Nacional Madeira i-a făcut o ofertă brazilianului. Spadacio îşi doreşte să încheie sezonul în Giuleşti şi ia în calcul un transfer abia la vară
Liderul salariilor în Giuleşti, cu 288.000 de euro pe an, Juliano Spadacio (30 de ani) nu vrea să plece din Giuleşti cu mîna goală şi, prin intermediul impresarului său, le transmite conducătorilor din Grant să nu-l mai transfere prin ziare. "Juliano nu se gîndeşte să părăsească România acum. Am discutat cu el şi mi-a zis că-şi doreşte să termine sezonul la Rapid, să ia titlul, să aibă un trofeu în palmares. Eu nici nu-i caut angajament în acest moment, nu înţeleg de ce tot apar informaţii cum că ar pleca acum. Un singur club s-a interesat de el, dar nu are bani pentru salariul său", a spus Decio Berman, agentul sud-americanului.
Îl vrea Madeira
Surse autorizate susţin că formaţia interesată de serviciile brazilianului e Nacional Madeira, locul 6 în Portugalia, de unde a şi venit în Grant în vara lui 2008. Atunci, giuleştenii au plătit 2,1 milioane de euro pentru Spada şi Ricardo Fernandes, cei doi venind la pachet. Lusitanii nu pot însă oferi mai mult de 500.000 de euro pe transfer şi nici nu-i pot achita lui Spada acelaşi salariu pe care îl are în acest moment.
Pe bani puţini în iunie
Impresarul lui Spadacio susţine că are promisiunea clubului rapidist că-l va lăsa să plece în iunie, chiar dacă înţelegerea lui Juliano cu formaţia giuleşteană expiră în vara lui 2012. "Ni s-a promis că la finalul sezonului îi vor da drumul să se transfere în afara României, fără a cere bani mulţi pe el", a spus Berman.
20 de goluri a reuşit Spadacio în Liga 1 Bergenbier în cele 84 de meciuri jucate în tricoul vişiniu
"E exclus să ne despărţim de Spadacio, e un fotbalist pe care eu mă bazez în acest retur de foc. Oricum, din ce ştiu eu, n