Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Neamţ: A lăsat oraşul pentru a trăi ca un ţăran modern

Publicat in Adevarul, marți 4 ianuarie 2011 ·

Valer Andone duce acum o viaţă de fermier în satul natal Ghigoieşti după ce 43 de ani a fost maistru profesor în Roman. De dimineaţă până seara, bărbatul munceşte la câmp sau are grijă de numeroasele animale şi păsări din gospodărie.

Are 63 de ani, iar pe cei mai mulţi i-a trăit în Roman, unde a predat obiecte tehnice ca maistru profesor. S-a săturat însă şi a cerut să se pensioneze înainte de termen. „Mi-a plăcut în învăţământ, dar astăzi copiii nu vor să mai înveţe. Sunt lăsaţi în voia sorţii de părinţi, răspund urât profesorilor şi chiar sar la ei la bătaie“, spune Valer Andone.

S-a apucat de agricultură din 1992, în satul natal Ghigoieşti din comuna Ştefan cel Mare, la 20 de kilometri de Piatra Neamţ. În paralel, o vreme, a făcut naveta la Roman. De trei ani s-a dedicat însă exclusiv gospodăriei de la ţară. „La început a fost mai greu pentru că am pornit de la zero. Acum m-am obişnuit“, spune bărbatul.

Centrală pe ulei de rapiţă

Satul are circa 250 de case, în care trăiesc în majoritate bătrâni. Mulţi sunt singuri, fără puterea de a-şi lucra pământul, aşa că preferă să îl dea în arendă. Aceasta este, de altfel, baza activităţii lui Valer Andone. „Lucrez 300 de hectare de teren, dintre care doar cinci sunt ale mele“, explică el. Culturile sunt tradiţionale, de grâu, porumb, floarea soarelui şi rapiţă.

Pentru a se descurca, orăşeanul revenit la ţară şi-a cumpărat utilaje. Are trei tractoare româneşti şi unul american. „Anul acesta sper să îmi mai iau unul american, puţin mai mare. Mai am o combină de recoltat, semănători, pluguri, grape, unele româneşti, altele străine, luate la mâna a doua“, explică bărbatul.

Din recoltele obţinute, o parte o foloseşte pentru a creşte animale şi păsări pe lângă casă. Are patru vaci şi un viţel de câteva zile. „Am avut zece vaci, dar le-am dat pentru că nu se merită s

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Președintele Iohannis „Ambasadorii UE au agreat aderarea completă la Schengen şi cu frontierele terestre, începând cu 1 ianuarie 2025“

Ziua Constanta acum o ora
Preşedintele Klaus Iohannis a salutat printr-un mesaj pe pagina sa de pe platforma x agrearea de către ambasadorii UE a aderării complete a României la Schengen, începând cu 1 ianuarie 2025. "Un moment important azi pentru România! Ambasadorii UE au

Vicepreşedintele ANCOM cere suspendarea TikTok în România

Mediafax acum o ora
Pavel Popescu scrie pe Facebook, miercuri seara, că cere suspendarea TikTok începând de joi, 28 noiembrie. „Cer, începând de mâine, 28.11.2024, suspendarea platformei TikTok pe teritoriul României, pânǎ la finalizarea anchetei instituţiilor statului

Ancuța Popoviciu, fosta judecătoare din procesul lui Vlad Pascu, a fost suspendată a doua oară pentru abateri disciplinare

HotNews acum 2 ore
Secția pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) a dispus, miercuri după-amiază, suspendarea din funcție a judecătoarei Ioana Ancuța Popoviciu, care a judecat inițial dosarul accidentului din localitatea 2 Mai, pentru o perioad

Lamine Yamal a câştigat trofeul Golden Boy 2024. Vicky López primeşte trofeul Golden Girl

News.ro acum 48 minute
Lamine Yamal, fotbalistul în vârstă de 17 ani a echipei FC Barcelona şi câştigător al premiului Kopa, a primit trofeul Golden Boy 2024 din partea cotidianului italian Tuttosport. Trofeul i se acordă celui mai bun jucător sub 21 de ani din Europa. To

Este oficial! De la 1 ianuarie 2025, se majorează salariul minim brut pe ţară garantat în plată

Ziua Constanta acum 3 ore
Salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată se majorează la 4.050 lei lunar începând cu 1 ianuarie 2025 Potrivit Ministerului Muncii, Guvernul a aprobat Hotărârea pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată, c

Posibile riscuri la adresa securității naționale se vor discuta în ședința CSAT

Ziua Constanta acum 4 ore
Pentru data de joi, 28 noiembrie 2024, președintele României, Klaus Iohannis, a convocat ședința Consiliului Suprem de Apărare a Țării. Ședința CSAT va avea loc începând cu ora 14:00, la Palatul Cotroceni. Potrivit Administrației Prezidențiale

Vicepreședintele CNA solicită demisia ministrului Digitalizării: „A fost la sediul TikTok să discute despre pregătirea alegerilor, fără să informeze autoritățile, fără mandat”

HotNews acum 22 minute
Vicepreședintele Consiliului Național al Audiovizualului (CNA), Valentin-Alexandru Jucan, i-a cerut miercuri demisia ministrului Cercetării, Inovării și Digitalizării, Bogdan Ivan, pe fondul scandalului provocat de promovarea masivă de care a avut p

Doi candidați la prezidențiale au cerut CCR anularea turului 1 al alegerilor. Motivele invocate

Libertatea acum 5 ore
Curtea Constituțională a României (CCR) a primit cerere de anulare a primului tur al alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie 2024, se arată pe portalul instituției.

Vicepreşedinte CNA cere demisia ministrului Cercetării: A fost la TikTok să discute despre alegeri

Mediafax acum 46 minute
„Îi solicit public demisia ministrului Bogdan Ivan de la Ministerul Cercetării, Inovării şi Digitalizării. Motivul: În cadrul discuţiei avute astăzi (miercuri - n.r.) cu Comisia Europeană, TikTok, ANCOM şi AEP am aflat cu uimire că domnul ministru a

Lasconi: Am fost surprinsă de rezultatul alegerilor

Mediafax acum 19 minute
„Nu avem în fruntea SRI de mai bine de un an un şef, iar SRI, practic, se ocupă de securitatea cibernetică. Şi noi avem o grămadă de creiere minunate în ţara asta, care doar cu asta se ocupă, IT, soft. Nu se poate să nu-ţi dai seama că se întâmple c

Vremea

București
acum

mie.

4°/7°
joi

5°/7°
vin.

5°/9°
sâm.

5°/8°
Iasi
acum

mie.

1°/5°
joi

3°/9°
vin.

4°/5°
sâm.

4°/5°
Constanta
acum

mie.

3°/9°
joi

6°/9°
vin.

9°/12°
sâm.

10°/12°
Cluj-Napoca
acum

mie.

2°/7°
joi

3°/7°
vin.

1°/5°
sâm.

2°/5°
Timisoara
acum

mie.

3°/9°
joi

6°/11°
vin.

5°/8°
sâm.

3°/8°