Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cum văd parlamentarii constănţeni anul politic 2011

Publicat in Romania Libera, marți 4 ianuarie 2011 ·

Indiferent de partid, aceştia spun că noul an se va dovedi dificil. În funcţie de culoarea politică, ei cred sau nu în schimbarea actualei guvernări.

Pe de o parte, social-democraţii sunt de părere că presiunea socială va duce la spargerea coaliţiei de

guvernământ undeva în lunile martie-aprilie. Senatorul PSD Alexandru Mazăre susţine că actuala opoziţie ar trebui să-şi regândească majoritatea şi să parafeze la tribunal o eventuală alianţă PSD-PNL la care să fie atrase şi alte forţe politice. „Lucrurile trebuie gândite astfel încât să avem un rezultat pozitiv, pentru că fiecare lună cu această guvernare dezastruoasă înseamnă timp pierdut pentru România şi pentru români", a declarat senatorul constănţean, care susţine că cea mai grea încercare a anului 2011 va fi pentru ţara noastră „să rămână cu Guvernul Boc pe cap".

Haşotti nu exclude o alianţă cu PSD

De aceeaşi parte a opoziţiei dar şi de aceeaşi părere este şi liberalul Puiu Haşotti, care crede însă că soarta actualei guvernări depinde de Congresul PDL şi de rămânerea în funcţia de preşedinte al democrat-liberalilor a premierului Emil Boc. Totuşi, fostul vicepreşedinte al PNL susţine că o predicţie este extrem de riscant de făcut. Haşotti s-a ferit să facă şi vreo declaraţie prin care să dea ca sigură parafarea unei înţelegeri între social-democraţi şi liberali, neexcluzând însă o astfel de ipoteză de lucru. „Există diferenţe doctrinare şi abordări istorice diferite", a declarat senatorul constănţean, care nu uită însă să atragă atenţia că, pe vremea Alianţei DA, democraţii erau în naţionala socialistă.

Aflaţi la putere, democrat-liberalii susţin că sunt conştienţi de „costurile politice pe care le plătesc pentru că şi-au asumat rezolvarea greşelilor guvernelor din ultimii 20 de ani şi reformarea statului", după cum a declarat deputatul PDL Constantin Chirilă. Acesta este de

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Grupul rus Gazprom va suspenda exporturile de gaze către Republica Moldova pe 1 ianuarie

News.ro acum o ora
Gigantul energetic rus Gazprom a declarat sâmbătă că va suspenda exporturile de gaze către Republica Moldova pe 1 ianuarie, de la ora 05:00 GMT, din cauza datoriilor neachitate de către ţară, care se pregăteşte pentru posibile întreruperi extinse al

Decizii în coaliţie - Primul tur al alegerilor prezidenţiale, în 23 martie

News.ro acum 5 ore
Primul tur al alegerilor prezidenţiale ar urma să aibă loc în 23 martie, conform acordului de principiu la care au ajuns sâmbătă liderii coaliţiei de guvernare. Surse din coaliţie a precizat că liderii PSD, PNL UDMR şi ai grupului minorităţilor naţi

Putin își cere scuze după prăbușirea avionului în Kazahstan, fără a-și recunoaște responsabilitatea pentru zecile de decese

Ziare.com acum 3 ore
Preşedintele rus Vladimir Putin a recunoscut sâmbătă, 28 decembrie, potrivit Kremlinului, că apărarea antiaeriană rusă era în acţiune miercuri la momentul în care un avion azer încerca să aterizeze, aeronavă care s-a prăbuşit puţin mai târziu în Kaz

Mai multe companii aeriene anulează zborurile către Rusia după prăbuşirea avionului Azerbaijan Airlines

HotNews acum 14 minute
Mai multe companii aeriene au anunțat că își suspendă zborurile către orașe din Rusia, decizii ce intervin după ce experți, dar și Washingtonul, au indicat că prăbușirea, miercuri, în Kazahstan, a unui avion de pasageri aparţinând companiei azere Az

USB-C devine oficial standardul comun pentru încărcarea dispozitivelor în Uniunea Europeană

Ziua Constanta acum 5 ore
USB-C devine, în mod oficial, de sâmbătă, standardul comun pentru încărcarea dispozitivelor la nivelul Uniunii Europene, potrivit unui anunț al Comisiei Europeane, pe Facebook. Astăzi este ziua cea mare. Spunem bun-venit încărcătorului USB! USB-C es

Guvernul vrea reducerea cheltuielilor bugetare cu 19 miliarde de lei: măsurile care ar urma să intre în vigoare de luni

Wall-Street.ro acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu a coordonat consultările pe tema pregătirii măsurilor sociale și economice și a pachetului bugetar pentru anul 2025, care au avut loc în reuniunea Consiliului Național Tripartit pentru Dialog Social, de la Palatul Victoria.

UE cere o investigație independentă cu privire la prăbușirea avionului din Kazahstan: „Îndemn la o anchetă internațională rapidă”

Libertatea acum o ora
Uniunea Europeană solicită o investigație urgentă și independentă privind prăbușirea avionului Azerbaijan Airlines. Potrivit News.ro, incidentul ar fi putut fi cauzat de o rachetă rusă antiaeriană.

Pasajele subterane de la Obor, Lujerului şi podul de la Băneasa din București vor intra in reparaţii

Libertatea acum o ora
Primarul general al municipiului Bucureşti, Nicuşor Dan, a anunțat că în mod cert pasajele subterane de la Obor, Lujerului şi podul de la Băneasa, de pe Drumul Naţional 1 Bucureşti-Ploieşti, vor intra in reparaţii în cursul anului viitor. Edilul pre

Uniunea Naţională a Studenţilor din România (UNSR) condamnă cu vehemenţă pachetul de măsuri de austeritate pregătit de Executiv: Reprezintă un atac direct asupra viitorului tinerilor din România

News.ro acum o ora
Uniunea Naţională a Studenţilor din România (UNSR) condamnă cu vehemenţă pachetul de măsuri de austeritate pregătit de Executiv, arătând că Ordonanţa trenuleţ reprezintă un atac direct asupra viitorului tinerilor din România. Reprezentanţii studenţi

Ordonanța „trenuleț”: Angajările la stat suspendate, pensiile și salariile bugetarilor înghețate în 2025. Ce măsuri ia Guvernul

Libertatea acum 4 ore
Guvernul va adopta așa-numita Ordonanță „trenuleț” în ședința programată luni, 30 decembrie, potrivit informațiilor Libertatea din cadrul Executivului.

Vremea

București
acum

sâm.

2°/5°
dum.

3°/7°
lun.

1°/7°
mar.

2°/8°
Iasi
acum

sâm.

2°/3°
dum.

3°/7°
lun.

1°/6°
mar.

2°/8°
Constanta
acum

sâm.

1°/4°
dum.

2°/5°
lun.

2°/7°
mar.

3°/9°
Cluj-Napoca
acum

-1°
sâm.

-1°/5°
dum.

0°/5°
lun.

0°/5°
mar.

-0°/5°
Timisoara
acum

-1°
sâm.

-1°/4°
dum.

-0°/5°
lun.

0°/5°
mar.

0°/6°