E ca un dans ritualic în jurul focului. Graţios, execută primele mişcări Crin Antonescu. De partea cealaltă, îl imită Victor Ponta. Între ei, Ion Iliescu şi Adrian Năstase fâlfâie din braţe, iar, în spatele lor, se agită Radu Stroe şi Liviu Dragnea. Pe urmă, se pornesc toţi să tropăie de jur-împrejur, presărând praf de vorbe peste flăcări, în speranţa că mult invocatul duh al alianţei, în fine, se va întrupa. După mai bine de jumătate de an de ţopăit, preşedintele liberalilor i-a dat o oarecare formă: o alianţă electorală PSD-PNL-PC, cu un unic candidat la preşedinţie şi un premier acceptat de cele trei partide plus UDMR, care să dureze până în 2016. Ca să capete însă substanţă, este posibil ca liderii să danseze până vor cădea laţi.

Două alianţe electorale mari a avut România, în ultimii douăzeci de ani: CDR şi Alianţa "DA". Prima - constituită în jurul "istoricelor" PNŢCD şi PNL, tovarăşe de suferinţă în comunism şi în democraţia postrevoluţionară - a rezistat, cu greu, trei ani după alegeri, cea de-a doua - formată din PNL şi PD -, numai unul. Amândouă au apărut din necesitatea de a se organiza într-o forţă politică suficient de unită şi puternică pentru a înlătura, prin vot popular, PSD de la guvernare.

Luptau împotriva "regimului Iliescu" şi l-au învins. Alianţa social-liberală sau cum se va numi ea dacă va fi, vreodată, coaptă îşi propune să doboare, pe aceeaşi cale, "regimul Băsescu". Obiectivul declarat, cum spune Crin Antonescu, "înlăturarea actualei puteri, preşedinte, guvern şi modificarea majorităţii parlamentare". Spre deosebire însă de predecesoarele sale, alianţa propusă de şeful liberal nu se raportează la un partid de guvernare cu pondere electorală foarte mare, cum era PSD pe vremuri, când trecea de 35 la sută, şi nici nu poate câştiga scrutinul parlamentar şi pe cel prezidenţial dintr-un foc, deoarece acestea sunt decalate. Sondajele