Rezervele valutare ale Băncii Naţionale a României (BNR) au crescut anul trecut cu 4,13 miliarde de euro, la 32,432 miliarde euro, deşi în decembrie au scăzut cu 368 milioane euro faţă de nivelul record din noiembrie, potrivit datelor publicate ieri de banca centrală.
Rezervele valutare ale BNR au atins în noiembrie nivelul record de 32,8 miliarde euro.
În cursul lunii decembrie au avut loc intrări de 821 milioane euro, reprezentând modificarea rezervelor minime în valută constituite de instituţiile de credit, alimentarea contului Comisiei Europene, alimentarea conturilor Ministerului Finanţelor Publice, venituri din administrarea rezervelor internaţionale şi altele.
Totodată, ieşirile au însumat 1,189 miliarde euro, reprezentând modificarea rezervelor minime în valută constituite de instituţiile de credit, plăţi de rate şi dobânzi aferente datoriei publice externe directe şi garantate de stat, precum şi deprecierea dolarului american şi lirei sterline faţă de euro cu impact asupra diminuării valorice a părţii din rezerva internaţională denominată în aceste două valute.
În acelaşi timp, rezerva de aur s-a menţinut la 103,7 tone, iar în condiţiile evoluţiilor preţurilor internaţionale, valoarea acesteia a scăzut uşor faţă de noiembrie, de la 3,522 miliarde de euro la 3,518 miliarde euro. La finele anului 2009 rezerva de aur a BNR se situa tot la 103,7 tone, în valoare de 2,556 miliarde de euro.
Rezervele internaţionale ale României (valute plus aur) au fost la finele anului trecut de 35,95 miliarde de euro, faţă de 36,322 miliarde euro la 30 noiembrie 2010 şi 30,859 miliarde euro în decembrie 2009.
Plăţile scadente în luna ianuarie 2011 în contul datoriei publice externe, directe sau garantate de Ministerul Finanţelor Publice, însumează 139,8 milioane euro.
Rezervele valutare ale Băncii Naţionale a României (BNR) au crescut anul