Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Portret/ Ionuţ Ignat este campion la arte marţiale

Publicat in Adevarul, marți 4 ianuarie 2011 ·

S-a inspirat din filmele de acţiune vizionate în copilărie, iar după un an de antrenamente a ajuns campion naţional.

Pasiunea lui Ionuţ pentru arte marţiale a venit odată cu vizionarea filmelor de acţiune, ajungând chiar să interpreteze prin casă rolurile lui Jean Claude Van Damme. La vârsta de nouă ani antrenorul său a venit la şcoală şi a ales mai mulţi elevi pentru a-i chema în sala de arte marţiale. „Am fost atras de artele marţiale încă dinainte de a ajunge să le practic. Atunci când a venit antrenorul la noi am fost foarte încântat, iar primele două antrenamente au fost de a juns pentru a-mi promite că nu voi renunţa niciodată. Tot atunci mi-am dat seama că ce vedeam în filme nu era acelaşi lucru ca la antrenamente", îşi aminteşte Ionuţ.

După un an, primul titlul de campion naţional

Pasiunea sa pentru sport l-a făcut să se antreneze cât mai mult şi după doar trei luni a mers la primul său concurs. „Am mers la prima competiţie, un concurs de judo, unde am avut cinci meciuri din care am pierdut doar unul. Iar în anul următor deja am ieşit campion naţional la jujitsu. Nu mă aşteptam la acest rezultat, mai ales că era primul concurs, dar m-a ajutat foarte mult şi antrenorul", ne-a mărturisit sportivul.

La primul concurs în care a ajuns pe podium, Ionuţ Ignat spune că a simţit cea mai mare satisfacţie. În plus, chiar cu puţin timp înainte de decernarea premiilor, mama sa l-a sunat şi l-a anunţat că tocmai s-a născut verişoara lui, ceea ce l-a făcut să-i dedice medalia.

Prima sa clasare printre medaliaţi l-a ambiţionat şi mai tare, iar în scurt timp premiile au început să curgă. „Am avut competiţii foarte multe. Pe jujitsu am avut trei medalii de argint, am fost campion naţional trei ani consecutivi, într-unul din aceşti ani am mers şi la o Balcaniadă, unde am obţinut locul trei. Am fost vicecampion naţional la juj

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Marcel Ciolacu, după ce a participat la funeraliile Papei Francisc: Ne-am luat rămas bun de la un pastor şi un lider, care cu căldură, compasiune şi înţelegere a avut întotdeauna grijă de semenii săi şi a găsit mereu alinare pentru cei suferinzi

News.ro acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a arătat, sâmbătă, după ce a participat la funeraliile Papei Francisc, că acesta a fost !un pastor şi un lider, care cu căldurǎ, compasiune şi înţelegere a avut întotdeauna grijǎ de semenii săi şi a găsit mereu alinare pentr

Biroul Electoral SESIZEAZĂ Parchetul General în cazul scrisorilor trimise de George Simion mai multor persoane, fără acordul acestora

Gandul acum 33 minute
Biroul Electoral Județean Nr. 25 Ilfov a admis, sâmbătă, 26 aprilie, plângerile referitoare la o posibilă încălcare de către AUR a legislației privind protecția datelor personale în cadrul campaniei electorale pentru alegerile prezidențiale din 2025

Bolojan: Dacă aș fi candidat la prezidențiale, e posibil să fi câștigat alegerile, dar era o victorie a la Pirus. Aveam o coaliție făcută praf

HotNews acum 20 minute
Preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan, a declarat sâmbătă că, dacă ar fi candidat la alegerile prezidențiale, este posibil să fi câștigat, dar ar fi compromis coaliția de guvernare. „E o victorie a la Pirus: rămâi cu funcția, dar țara are

Ilie Bolojan consideră că nu a încălcat Constituția când s-a afișat alături de Crin Antonescu: „Omul Ilie Bolojan are dreptul la opțiune”

HotNews acum 2 ore
Președintele interimar al României, Ilie Bolojan, a declarat sâmbătă la Prima TV că nu a încălcat Constituția atunci când s-a afișat alături de candidatul pe care îl susține coaliția de guvernare la alegerile prezidențiale din luna mai, Crin Antones

Donald Trump critică acțiunile lui Vladimir Putin și îl amenință cu sancțiuni: „Mă face să mă gândesc că poate doar mă duce cu vorba”

HotNews acum 4 ore
Președintele SUA, Donald Trump, i-a adresat un mesaj omologului rus, Vladimir Putin, și a criticat atacurile efectuate de forțele ruse „în zone civile” din Ucraina în ultimele zile, amenințând Moscova cu eventuale sancțiuni. Trump a publicat un mesa

Superliga – play-out: FC Hermannstadt – UTA Arad 3-0

News.ro acum 3 ore
Echipa FC Hermannstadt a învins sâmbătă, pe teren propriu, scor 3-0, formaţia UTA Arad, în etapa a şasea din play-out-ul Superligii. Sibienii au avuyt prima ocazie a meciului, prin Robert Popescu, în minutul 17, oaspeţii au răspuns prin şutul de la

Grindeanu: Încep lucrările la primul pod peste Prut construit, după Revoluţie

Ziarul Financiar acum 2 ore
Sâmbătă au început lucrările la construcţia ansamblului de poduri peste Prut, proiect în valoare de peste 150 de milioane de lei, finanţat prin fonduri europene. Antreprenorul trebuie să finalizeze până la sfârşitul anului viitor construcţia podului

14 ani de închisoare pentru o femeie din Brazilia după „lovitura de stat cu ruj”

HotNews acum 2 ore
O femeie din Brazilia a fost condamnată la 14 ani de închisoare după ce a scris un mesaj ofensator cu ruj pe o statuie în timpul revoltelor care au avut loc în țară în ianuarie 2023, transmite BBC. Debora Rodrigues a luat parte la protestele din ian

Rusia spune că este gata să negocieze cu Ucraina „fără condiții prealabile”

HotNews acum 3 ore
Președintele rus Vladimir Putin i-a transmis emisarului american Steve Witkoff că Rusia este pregătită să reia discuțiile de pace cu Ucraina „fără condiții prealabile”, a anunțat sâmbătă Kremlinul, citat de AFP. Anunțul de la Kremlin a venit după în

Bolojan, după decizia judecătorului de la Ploieşti privind anularea unei decizii a CCR: Trebuie să pună pe gânduri la modul serios sistemul de justiţie / Nu facem decât să afectăm speranţa în societatea românească, în statul român, într-o lume mai bună

News.ro acum 2 ore
Preşedintele interimar Ilie Bolojan crede că decizii ca cea a judecătorului de la Curtea de Apel Ploieşti, care a anulat o hotărâre a Curţii Constituţionale, trebuie atent analizate de sistemul de justiţie pentru că ”nu fac decât să compromită justi

Vremea

București
acum

15°
sâm.

12°/23°
dum.

8°/15°
lun.

7°/18°
mar.

6°/19°
Iasi
acum

13°
sâm.

12°/18°
dum.

5°/16°
lun.

5°/17°
mar.

5°/21°
Constanta
acum

14°
sâm.

12°/21°
dum.

10°/14°
lun.

9°/12°
mar.

9°/12°
Cluj-Napoca
acum

13°
sâm.

10°/21°
dum.

8°/14°
lun.

6°/18°
mar.

8°/20°
Timisoara
acum

15°
sâm.

11°/21°
dum.

6°/16°
lun.

12°/19°
mar.

9°/21°