După o scădere de 10% a preţurilor locuinţelor bulgare în 2010, valoarea imobilelor va ajunge la un punct minim în prima jumătate a acestui an.
Astfel, preţurile apartamentelor din Bulgaria vor scădea în primul semestru, urmând ca spre sfârşitul anului să înregistreze o uşoară creştere, scrie presa din Bulgaria.
De la intrarea Bulgariei în Uniunea Europeană în 2007, preţurile locuinţelor au început să crească până în cel de-al doilea trimestru al lui 2008, ajungând la un vârf de 725 de euro (1.418 leva) pe metru pătrat, dar a urmat un val dramatic de scăderi cauzat de criza economică.
Preţul mediu al apartamentelor din Bulgaria a revenit în 2010 la nivelul din 2007, conform statisticilor oficiale. Aşadar, în cel de-al treilea trimestru din 2010 preţul mediu a fost de 490 de euro (960 de leva) pe metru pătrat, comparativ cu primul trimestru din 2007, când a fost de 505 euro (988 de leva).
Cererea cea mai mare a fost la apartamentele ieftine, ale căror preţuri sunt în jur de 40.000 de euro, şi la cele mai scumpe, cu preţuri de peste 100.000 de euro.
Preţurile cele mai ridicate au fost înregistrate în Sofia, unde locuinţele de lux s-au vândut şi la preţuri de 1.900 de euro pe metru pătrat. Cererea pentru locuinţe în sate de vacanţă a crescut anul trecut cu 20%.
"Preţurile locuinţelor vor rămâne în 2011 la un minim istoric. Ne aşteptăm ca acestea să se stabilizeze în marile oraşe, însă vom vedea un decalaj în restul zonelor", a declarat Teodora Dimitrova, directorul executiv al biroului bulgar de imobiliare ERA. Ea a subliniat faptul că cererea de locuinţe va depinde de ocuparea forţei de muncă, de salarii şi de accesarea creditelor pentru locuinţe. Dimitrova crede că veniturile reale ale bulgarilor vor continua să scadă, iar perspectivele pentru ocuparea forţei de muncă nu sunt clare, ceea ce îi determină să îşi limiteze cheltuielile l