Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Transportatorii, exasperaţi de creşterea preţului la combustibil

Publicat in Curierul, marți 4 ianuarie 2011 ·

Anul trecut, preţul la carburanţi a crescut, în România, cu peste 30% faţă de preţul din 2009

Prin ultima scumpire, care a dus benzina la peste 5 lei pe litru, preţul combustibililor a ajuns la acelaşi nivel cu cel din Austria

Transportatorii români sunt din ce în ce mai îngrijoraţi din cauza creşterilor repetate ale preţurilor la carburanţi şi solicită Guvernului să stopeze creşterea preţurilor, după ce acestea s-au majorat cu peste 30% anul trecut.

"Într-o perioadă mult prelungită de criză economică, companiile de transport sunt nevoite să suporte o presiune a costurilor din carburanţi alături de alte componente de cost majorate, TVA, taxele locale, primele de asigurare, taxele de drum, fără nicio justificare solidă, ci doar la bunul plac al celor care au posibilitatea să le impună şi fără să se ofere absolut nimic în schimbul acestor majorări", se arată într-un comunicat remis redacţiei de către Uniunea Naţională a Transportatorilor Rutieri din România.

În 2011, statul va încasa cu 500 mil. euro în plus

Uniunea Naţională a Transportatorilor Rutieri din România (UNTRR) arată, în document că, prin ultimele scumpiri, din decembrie 2010 şi ianuarie 2011, preţul combustibililor a ajuns la acelaşi nivel ca acela din Austria.

"Acciza este mai mică în România cu 32%, dar preţul final este mai mic doar cu 5%. Unde merge diferenţa? În condiţiile în care preţurile la pompă pentru carburant sunt egale în România şi în Austria, statul român trebuie să reţină aceeaşi sumă ca şi statul austriac sub formă de taxe, acciză plus TVA. Astfel, în mărimi comparate, statul român ar trebui să încaseze anul următor peste 500 milioane de euro în plus faţă de anul acesta. Echivalentul a 130 kilometri de autostradă", potrivit reprezentanţilor UNTRR.

Majorare fără nicio justificare

Aceştia spun că ultima majorare a pre

Articolul in Curierul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cod Galben de inundații în două județe!

Ziua Constanta acum 53 minute
Conform situaţiei hidrometeorologice actuale şi prognozei meteorologice pentru următoarele 24 de ore, INHGA a emis o Atenționare Hidrologică de Cod Galben, valabilă astăzi, 14 iulie, între orele 12:00 - 24:00. Potrivit hidrologilor, astfel, sunt pos

Xi Jinping: China și Rusia trebuie să își întărească sprijinul reciproc

Mediafax acum 20 minute
Președintele Chinei, Xi Jinping, i-a transmis marți ministrului rus de externe, Serghei Lavrov, aflat în vizită la Beijing, că relația dintre China și Rusia trebuie să devină și mai solidă. Declarațiile au fost preluate de presa oficială chineză, po

UPDATE - Protest în Piaţa Victoriei al salariaţilor din APIA, AFIR şi MIPE faţă de măsurile fiscale, care ”afectează grav capacitatea de administrare a fondurilor europene” / 2.000 de sindicalişti din întreaga ţară / De ce protestează - FOTO / VIDEO

News.ro acum o ora
Salariaţi din mai multe instituţii protestează, marţi, în Piaţa Victoriei, faţă de măsurile fiscale din primul pachet, despre care afirmă că ”afectează grav capacitatea de administrare a fondurilor europene”. Sindicaliştii, parte din Blocul Naţional

Trump: „Sunt dezamăgit de Putin, dar nu am terminat-o cu el” / Președintele american a vorbit în interviul pentru BBC și de un „mare gentleman”

HotNews acum 3 ore
Președintele american Donald Trump a declarat într-un interviu telefonic pentru BBC că este dezamăgit de Vladimir Putin, dar nu a închis relația cu liderul de la Kremlin. Întrebat dacă are încredere în liderul rus, președintele Statelor Unite a răsp

Ministrul Finanțelor anunță că nouă șefi din ANAF au fost schimbați din funcție

Ziua Constanta acum o ora
Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, anunță marți dimineață că noua conducere a ANAF a schimbat din funcție nouă dintre cele 15 persoane cu funcții de conducere la Antifraudă București, de la adjunctul general până la inspectorii șefi de serviciu

Zeci de profesori au luat NOTA 10 la Definitivat. Peste 600 au primit note sub 5

Gandul acum 15 minute
40 de cadre didactice au obținut nota 10 la proba scrisă a examenului de definitivare în învățământ. În schimb, 600 au primit note sub 5. Conform acestor rezultate, rata de promovare a fost de 65,36%. Conform datelor statistice puse la dispoziție de

Măsurile fiscale nu arată bine, vor duce la recesiune, crede Daniel Zamfir (PSD)

Mediafax acum 34 minute
„Rămânem în coaliția de guvernare, n-am intrat la guvernare ca să ieșim”, mai afirmă senatorul. Daniel Zamfir critică măsurile fiscale adoptate de Guvern: „Măsurile fiscale nu arată bine (…), nu credem foarte tare în efectul pe care îl vor avea aces

Rezultate Definitivat 2025. Notele la proba scrisă au fost publicate. Lista notelor pe toate județele / Până când se pot depune contestații

HotNews acum 22 minute
Rezultatele inițiale la examenul de Definitivat 2025, care a avut loc pe 8 iulie, au fost afișate marți în centrele de examen și pe site-ul dedicat definitivat.edu.ro, anunță Ministerul Educației. Potrivit Ministerului Educației, au fost evaluate lu

AUR anunță că a atacat Legea austerităţii la CCR!

Ziua Constanta acum o ora
Alianța pentru Unirea Românilor anunță că a depus, marți, o sesizare de neconstituționalitate împotriva Legii 'austerității' (PL-x 230/2025), adoptată prin angajarea răspunderii de către Guvernul Bolojan. 'Este o lege toxică, profund nedreaptă și pr

Drone, testare si dialog deschis: MedLife transformă din nou festivalurile în spații pentru sănătate sexuală și educație reală

HotNews acum o ora
Pentru al doilea an consecutiv, MedLife, liderul pieței de servicii medicale private din România, susține prevenția și sănătatea sexuală în rândul tinerilor prin testare gratuită în cadrul festivalurilor Electric Castle și Summer Well. Sub mesajul „

Vremea

București
acum

30°
mar.

20°/35°
mie.

21°/35°
joi

19°/32°
vin.

17°/31°
Iasi
acum

28°
mar.

19°/30°
mie.

18°/30°
joi

16°/27°
vin.

14°/25°
Constanta
acum

32°
mar.

20°/32°
mie.

21°/29°
joi

20°/25°
vin.

18°/25°
Cluj-Napoca
acum

29°
mar.

16°/29°
mie.

17°/27°
joi

14°/21°
vin.

12°/22°
Timisoara
acum

30°
mar.

20°/33°
mie.

19°/30°
joi

16°/24°
vin.

13°/29°