Tribunalul Dolj a condamnat 28 de persoane trimise în judecată într-un dosar privind obţinerea de credite bancare cu acte false, în valoare totală de aproape un milion de lei. Inculpaţii au făcut însă apel împotriva deciziei judecătorilor, următorul termen fiind fixat pe 19 ianuarie 2011.
Ofiţerii Brigăzii de Combatere a Crimei Organizate (BCCO) Craiova încheiau cercetările, la începutul lunii septembrie 2008, într-o cauză penală complexă privind un grup de patru doljeni care au cerut şi obţinut credite cu acte false de la mai multe bănci. Poliţiştii doljeni au stabilit atunci că Ion Bălaşea, soţia acestuia, Carmen Bălaşea, Hermon Dinu, toţi din Craiova, şi Nicolae Idiţa, din Bulzeşti, au pus bazele unui grup infracţional organizat şi au racolat 24 de persoane prin intermediul cărora, pe baza unor documente falsificate, au solicitat şi obţinut de la sucursalele mai multor bănci din Craiova credite bancare în valoare totală de 970.000 de lei. „Reţeta“ folosită de cei patru era simplă şi eficientă. Căutau persoane care nu îndeplineau condiţiile pentru a lua un credit şi le convingeau că pot obţine bani de la bănci în numele lor, contra unui „comision“. După aceea, falsificând şi punând la dispoziţia persoanelor racolate actele necesare obţinerii creditelor - adeverinţe de venit, cupoane de pensie, decizii de pensionare, facturi la utilităţi, carnete de muncă sau cărţi de identitate, se duceau la bancă împreună cu titularii dosarelor şi obţineau împrumuturile. La ridicarea creditului, persoanei care îl contracta îi revenea cel mult 30% din valoarea acestuia, restul sumei ajungând la soţii Bălaşea şi ceilalţi membri ai grupului. Prin această metodă, cei patru au contractat zeci de împrumuturi de la mai multe instituţii financiare, în valoare totală de aproape un milion de lei. La sfârşitul lunii septembrie 2008, soţii Bălaşea, Hermon Dinu şi Nicolae Idiţa, dar şi c