Oceanul Indian seamănă tot mai mult cu sistemul de taxiuri din New York - acolo unde nu există un dispecerat central, nici un ONU sau NATO, care să asigure securitatea maritimă; coaliţii flexibile şi cu geometrie variabilă se vor forma acolo unde liniile comerciale trebuie să fie protejate, la fel cum taxiurile apar în preajma teatrelor, înainte sau după încheierea spectacolelor. Până nu demult, Statele Unite erau aici puterea maritimă dominantă şi, în consecinţă, garantul libertăţii de navigaţie. Acum, această realitate se estompează în fiecare zi, pe fondul ascensiunii ambiţiilor regionale ale puterilor emergente precum India şi China. Cu siguranţă, punctele strategice de intrare şi ieşire în regiune, strâmtorile Hormuz, Bab el Mandeb, Malacca se vor afla pe harta viitoarei competiţii. Toţi actorii importanţi vor dori să-şi exercite influenţa asupra lor sau chiar să le controleze.
Deja asistăm la o cursă a înarmărilor, în special în zona capacităţilor asimetrice şi antiacces (rachete balistice şi submarine) destinate să anuleze avantajele tradiţionale şi să ţină la distanţă flota americană. Mai mult, faptul că India şi China sunt dependente de aceleaşi rute maritime de aprovizionare face ca probabilitatea unor viitoare ciocniri între cei doi giganţi asiatici să nu fie deloc exclusă. Departe de a se îndrepta spre o comunitate de securitate (în care războiul este de negândit), aici, viitorul se apropie mai mult de lumea balanţelor de putere din vremea lui Metternich decât de o eră postnaţională kantiană. //
ROBERT D. KAPLAN
// Monsoon: The Indian Ocean
and the future of American
power
// Random House
// New York, 2010
Oceanul Indian seamănă tot mai mult cu sistemul de taxiuri din New York - acolo unde nu există un dispecerat central, nici un ONU sau NATO, care să asigure securitatea maritimă; coaliţii flexibile şi cu g
