Daniel Funeriu sustine ca isi va echivala studiile facute in Franta abia atunci cand nu va mai fi ministru al Educatiei, pentru ca nu i se pare corect ca sa ceara acum acest lucru unui subordonat.
"Recunoasterea studiilor facute in strainatate este un drept si nu o obligatie. Ar fi nefiresc sa cer, ca ministru, subordonatilor sa-mi echivaleze un doctorat, un titlu de inginer obtinut in Franta, un bacaluareat luat la un liceu din Strassbourg. Imi voi echivala aceste diplome cand nu voi mai fi in postura ca cei care trebuie sa imi echivaleze aceste studii sa imi fie subordonati", a declarat Funeriu, marti seara, la Antena 3.
Acesta considera ca este nefiresc "sa ceara acest lucru unui subordonat". "S-ar crea un anumit disconfort pe care nu vreau sa il creez", a mai spus el.
Daniel Funeriu a tinut sa precizeze ca stie ce inseamna invatamantul si ca a refuzat un post de profesor la una dintre cele mai bune universitati, pentru a nu se suprapune cu munca de ministru.
"Am predat la Universitatea din Bucuresti si apoi am fost solicitat sa candidez pentru un post de profesor", a precizat el.
Daniel Funeriu sustine ca isi va echivala studiile facute in Franta abia atunci cand nu va mai fi ministru al Educatiei, pentru ca nu i se pare corect ca sa ceara acum acest lucru unui subordonat.
"Recunoasterea studiilor facute in strainatate este un drept si nu o obligatie. Ar fi nefiresc sa cer, ca ministru, subordonatilor sa-mi echivaleze un doctorat, un titlu de inginer obtinut in Franta, un bacaluareat luat la un liceu din Strassbourg. Imi voi echivala aceste diplome cand nu voi mai fi in postura ca cei care trebuie sa imi echivaleze aceste studii sa imi fie subordonati", a declarat Funeriu, marti seara, la Antena 3.
Acesta considera ca este nefiresc "sa ceara acest lucru unui subordonat". "S-