Fondurile de pensii private obligatorii (Pilonul II) au înregistrat anul trecut un randament mediu de 15,1%, potrivit unui comunicat remis de Asociaţia pentru Pensiile Administrate Privat din România (APAPR). Activele nete administrate de cele nouă fonduri care au rămas pe această piață au ajuns la 4,3 miliarde de lei (un miliard de euro). Totodată, numărul participanților la aceste fonduri cu aproape 0,3 milioane, ajungând la 5,19 milioane de persoane.
Fondurile de pensii private facultative (Pilonul III) au înregistrat anul trecut un randament mediu mai mic, de 11,5%. Activele nete administrate de cele 13 fonduri de pe aceasta piață reprezinta 326 de milioane de lei (76 de milioane de euro). Fondurile de pensii private facultative au 220.000 de clienți, cu circa 33.000 mai mulți față de începutul anului 2010.
De la înființare și până în prezent, fondurile de pensii de Pilon II (care au fost lansate în luna mai 2008) au înregistrat un randament mediu anualizat de 15,2%, în timp ce fondurile de Pilon III (lansate în mai 2007) au raportat un randament mediu anualizat de 8,9%.
„Randamente medii anuale de doua cifre sunt rezultate respectabile oriunde in lume, cu atat mai mult cu cat au fost obtinute in conditii de risc foarte redus, caracteristica esentiala a fondurilor de pensii”, a declarat presedintele APAPR, Crinu Andanut.