Fenomenul atronomic s-ar fi putut observa şi din oraşul de pe Someşul mic, dacă nu ar fi fost înnorat. Zeci de clujeni, majoritatea copii însoţiţi de părinţi sau bunici, au venit de dimineţă la Observatorul astonomic de pe strada Cireşilor, pentru a urmări eclipsa de Soare de astăzi.
Ei au venit cu speranţa că cerul se va limpezi de nori până la ora 10.34, când eclipsa solară era la maximumul ei, vizibil din Cluj-Napoca. Astronomii clujeni au pregătit cele două cupole ale observatorului pentru cei care au încercat să vadă eclipsa. „Cupola veche este pregătită pentru observarea vizuală directă, prin luneta Coude, în timp ce în cupola nouă facem o urmărie a fenomenului şi o captură de imagini video, pe care le vom prelucra pentru a verifica dacă estimările şi calculele au fost corecte, ale momentelor de contact dintre discul lunii şi cel solar”, explică Liviu Mircea, cercetător la Observatorul Astronomic clujean.
Acesta spune că au venit destul de mulţi clujeni care ar fi vrut să vadă eclipsa, având în vedere condiţiile meteo nefavorabile. Aceştia, însă s-au ales doar cu o simplă vizită la observator, dar şi cu explicaţiile astronomilor. Printre cei care au dorit să vadă eclipsa s-a aflat şi Rareş Creţu, de numai 7 ani. A venit la observator împreună cu ambii părinţi. „Am venit ca să încercăm să vedem eclipsa. Dar n-am văzut nimic, numai ceaţă”, a spus, dezamăgit, Rareş. Cei mai mulţi copii au venit la observator profitând că astăzi a fost ultima zi de vacanţă a şcolarilor.
Eclipsa, vizibilă de la Mărişel
Pe o rază de 100 de kilometri în jului Clujului, la o altitudine de peste 1.500 de metri, au fost condiţii de cer degajat, variabil, dar mai mult senin, adică propice observării eclipsei solare. „Am înţeles că din zona Mărişel s-a putut urmări fenomenul”, mai spune Liviu Mircea.
La Mărişel există un observator astronomic p