Ca multe alte pasiuni şi vânătoarea îşi are locul ei aparte mai ales iarna când împătimiţii acestui hobby caută zone prielnice desfăşurării partidelor.
Mulţi vânători sunt pasionaţi pe lângă vânatul propriu zis şi de fotografierea şi filmarea capturilor, tocmai pentru a le putea demonstra prietenilor că vânatul este întradevăr al lor.
,,De obicei ne întâlnim cu o seară înainte pentru a stabili ,,planul de bătaie” pentru a doua zi. Ne pregătim puştile, pentru că ele sunt cele mai importante, ( le curăţăm, le lustruim), echipamentul compus din pantalon, jachetă, şapcă, mănuşi, cizme, toate căptuşite cu blană, desaga cu mâncare şi nu în ultimul câinele de vânătoare,” ne-a spus Petre Nicolae.
Dimineaţa la ora 5.00 este plecarea. Odată ajunşi pe fondul de vânătoare câini sunt daţi drumul pentru a depista eventualele urme de iepure, căprioară sau mistreţ. Vânătoarea este o pasiune pe care nu o poate practica oricine. Este nevoie de multă atenţie, calm, îndeletnicire, auz fin, linişte şi foarte multă răbdare.
,, Sunt zile în care mergem prin zăpadă câţiva kilometri buni şi nu împuşcăm nimic. Dar avem şi zile bune! Luăm 2-3 iepuri, câţiva fazani iar când suntem norocoşi şi o căprioară. Vânătoarea este frumoasă atunci când şti să o practici!” a mai adăugat vânătorul.
Petre Nicolae a mai menţionat că atunci când zăpada este afânată, potârnichile vin mai rar deoarece se deplasează greu, mai ales că acestea stau grupate. Este pasionat de vânătoare dar nu este adeptul unei capturi mari deoarece frumuseţea unei partide nu stă în asta.
Cei care iubesc vânătoarea pot alege unul dintre cele 20 de fonduri de vânătoare existente pe raza judeţului Giurgiu cum ar fi: Găujani, Uzunu, Daia, Prundu, Gogoşari, Slobozia şi Oinacu. Până la sfârşitul lui ianuarie este deschis sezonul de vânătoare la iepuri, mistreţi şi fazani, iar în cazul în care se vâ