Mesajul a fost trimis. Multumesc!

ABERANT/La Galaţi, un medic rezident câştigă cât paznicul spitalului

Publicat in Adevarul, marți 4 ianuarie 2011 ·

Doar halatul şi stetoscopul îi mai diferenţiază de personalul auxiliar al unităţilor sanitare pe medicii începători . După şase ani de facultate şi nenumărate ore de muncă pentru un loc în spital, rezidenţii sunt bătaia de joc a Ministerul Sănătăţii.

Criza în care se află întreg sistemul sanitar pare că nu se mai sfârşeşte, ba chiar se accentuează pe zi ce trece. O dovadă în acest sens o reprezintă şi salariile medicilor rezidenţi, pe care nu le invidiază nici măcar muncitorii necalificaţi.

CITIŢI ŞI:

Spitalul care-şi trimite bolnavii să moară acasă

Bolnav de hepatită: "Am venit în ultimele zile la spital, mi-au dat calmante şi am plecat acasă. Mi-au zis că nu se poate.."

Salarii jalnice

650 de lei. Atât încasează pentru munca prestată în spital un medic rezident în anul I. Din această sumă „jignitoare", trebuie achitate întreţinerea, mâncarea, îmbrăcămintea, cârţile de specialitate şi multe alte nevoi specifice vieţii de zi cu zi.

Bâlci la spitalul de urgenţă din Galaţi. Medicii şi pacienţii sunt terorizaţi de un parc de distracţii din apropiere

Galaţi: hoţie de stat cu fondurile SMURD

Medic de la Spitalul de Urgenţă Galaţi: "Marele succes al operaţiei este că pacientul rămâne invalid"

„Banii nu ne ajung pentru a trăi. Numai chiria este 500 de lei, la care se adaugă întreţinerea. Deja am depăşit salariul de medic rezident. Tot din banii ăştia trebuie să ne cumpărăm cărţile de specialitate, care sunt foarte scumpe. Se adaugă mâncarea, îmbrăcămintea, echipamentul şi multe altele. Norocul nostru este că luna asta vom primi sporul de urgenţă, de 75% şi vom câştiga aproximativ 1.000 de lei. De luna viitoare însă, o să fim pe altă secţie şi salariul va reveni la „normal". Încă mai primim ajutor din partea părinţilor şi este ruşinos", spune Adrian Malacu, în vârstă de 28 de ani, din Tg. Jiu, medic rezident

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

BREAKING O mașină a intrat într-o mulțime de oameni pe bulevardul Santa Monica din Los Angeles, peste 20 de persoane sunt rănite

G4Media acum 38 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Peste 20 de persoane au fost rănite în Los Angeles după ce o mașină a intrat în mulțime pe Santa Monica Boulevard, unul dintre cele mai renumite bulevarde ale orașului, transmite Le Figaro. Urmărește

Ministrul Mediului, despre informaţiile privind interzicerea centralelor de apartament: Fake news

G4Media acum 16 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a declarat, sâmbătă, că informaţiile apărute în mediul online privind interzicerea centralelor de apartament de către Uniunea Europeană reprezintă un fake news, pr

Dominic Fritz, „concluzii din culise” după vizita în Germania, unde a mers cu Nicușor Dan: „M-a amuzat cum unii dinozauri ai diplomației au ridicat sprâncenele”

HotNews acum 3 ore
Liderul USR, Dominic Fritz, care l-a însoțit în Germania pe președintele României, le răspunde unor „dinozauri ai diplomației” care „au ridicat sprâncenele”, după selfie-ul făcut în avion, în drum spre Berlin, și spune că „trebuie să se schimbe radi

Mihaela Rădulescu, mesaj emoționant după moartea lui Felix Baumgartner: „Prima luptă pierdută”

HotNews acum 4 ore
Mihaela Rădulescu a postat un nou mesaj pe rețelele de socializare, în care spune că partenerul său de viaţă, Felix Baumgartner, a murit făcând ceea ce iubea cel mai mult – zburând – într-un loc în care merseseră pentru a treia oară, cu ea care îl ț

Trei județe din sudul României, sub Cod Galben de caniculă!

Ziua Constanta acum 4 ore
Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare Cod Galben de caniculă și disconfort termic ridicat pentru trei județe din ssudul țării. Potrivit ANM, avertizarea este valabilă în intervalul 20 iulie, ora 12 – 21 iulie, ora 10. Astfel, d

Atenție dacă mergeți în Bulgaria! Se interzice circulația autocamioanelor cu masa mai mare de 20 de tone în 9 regiuni

Ziua Constanta acum o ora
Ministerul Afacerilor Externe informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Bulgaria asupra faptului că, în perioada 21-25 iulie a.c., în intervalul orar 13:00-21:00, pe fondul temperaturilor ridicate, ci

Şeful armatei ucrainene declară că trupele sale sunt ferm pe poziţii în afara oraşului Pokrovsk

G4Media acum 47 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Şeful armatei ucrainene Oleksandr Sîrskîi a declarat vineri că forţele sale rămân ferme în apărarea Pokrovsk, oraş cheie pe frontul de est în războiul cu Rusia, intrat în al patrulea an, informează a

Salina Praid nu mai poate fi salvată, spune ministrul Mediului

HotNews acum 36 minute
Întrebarea nu este dacă se va prăbuși tavanul Salinei Praid, ci când și cât de rapid, spune ministra Mediului, Diana Buzoianu. Ea acuzat că „au fost mai multe instituţii alte statului care au aşteptat să se întâmple dezastrul, până când s-a ajuns la

Funcţionari publici din primării, despre noile măsuri anunțate de Guvern: „O nouă ofensivă austeră împotriva celor care muncesc în condiţii dificile”

Adevarul acum 2 ore
Sindicaliștii își exprimă îngrijorarea față de pachetul nr. 2 de măsuri fiscale anunțat de premierul Ilie Bolojan, declarând că „reprezintă o nouă ofensivă austeră împotriva celor care muncesc în condiţii dificile şi precare”.

SUA iau în considerare interzicerea accesului inginerilor străini la sistemele de apărare

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Secretarul apărării american, Pete Hegseth, a declarat vineri că administraţia SUA ia în considerare interzicerea accesului inginerilor străini la sistemele Departamentului Apărării, informează agenț

Vremea

București
acum

29°
sâm.

17°/30°
dum.

20°/36°
lun.

23°/40°
mar.

25°/39°
Iasi
acum

25°
sâm.

17°/25°
dum.

16°/31°
lun.

18°/34°
mar.

22°/37°
Constanta
acum

28°
sâm.

18°/28°
dum.

20°/28°
lun.

23°/31°
mar.

24°/31°
Cluj-Napoca
acum

25°
sâm.

15°/25°
dum.

19°/30°
lun.

19°/33°
mar.

22°/30°
Timisoara
acum

27°
sâm.

16°/29°
dum.

18°/36°
lun.

21°/39°
mar.

18°/34°