Mesajul a fost trimis. Multumesc!

UPDATE: Legea Educaţiei, promulgată de preşedinte

Publicat in Alba24, marți 4 ianuarie 2011 ·

UPDATE: Marţi, de la ora 18.30, preşedintele Traian Băsescu a prezentat declaraţii pe marginea Legii Educaţiei. Acesta susţine că momentul promulgării Legii menţionate este unul foarte important, ce marchează începutul reformării sistemului de învăţământ, un proces ireversibil. Potrivit noii optici în domeniu, în centrul sistemului vor fi elevii şi studenţii, unităţile şcolare fiind puse în situaţie de concurenţă, de a căror reputaţie depinzând, după caz, atragerea elevilor şi a finanţărilor sau închiderea lor. Învăţământul obligatoriu va fi de 9 ani, iar clasa pregătitoare va fi introdusă de la 6 ani; 20% dintre materii vor fi opţionale, fiind încurajată dezvoltarea competenţelor. Alături de profesori şi autorităţile locale, părinţii rămân responsabili de educaţia copiilor, însă managementul şcolilor va selecta cadrele didactice performante.

Referitor la sistemul de învăţământ superior, Băsescu a declarat că: “Universităţile vor fi clasate în trei tipuri: universităţi care vor avea ca obiect educaţie pur şi simplu, altele centrate pe educaţie şi cercetare, iar altele pe educaţie şi cercetare avansate. Prima clasificare se va face cu auditori internaţionali. Statul va finanţa excelenţa universitară. Nu va mai funcţiona criteriul vechimii pentru dobândirea de titluri. Sunt prea mulţi tineri care ocupă funcţii de preparatori în timp ce familii şi clanuri ocupă funcţii importante. Paradoxul este că multe din universităţile de stat au fost transformate în fabrici de diplome”. Acesta a completat că “un alt obiectiv al legii este evitarea politizării funcţiei de rector. Se incriminează plagiatul. Nu mai sunt permise micile familiuţe, cu soţi, soţii, fini” şi că nu va mai funcţiona criteriul vechimii pentru a dobândi calitatea de profesor, ci valoarea.

Traian Băsescu a precizat că Legea va fi implementată în etape şi că va dura 4-5 ani până la implementarea c

Articolul in Alba24 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Oficial Elena-Simina Tănăsescu a fost aleasă în funcția de președinte al Curții Constituționale

Ziua Constanta acum 4 ore
În ziua de duminică, 13 iulie 2025, ora 09,00, la Palatul Cotroceni, în fața Președintelui României și a conducerii celor două Camere ale Parlamentului, precum și în prezența prim-ministrului, a avut loc ceremonia de depunere a jurământului de înves

Comisia Europeană va prelungi suspendarea contramăsurilor tarifare împotriva SUA

Ziua Constanta acum 25 minute
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat că Bruxelles-ul va prelungi suspendarea contramăsurilor la tarifele americane pentru oțel și aluminiu, în timp ce UE caută un acord pentru a evita o taxă de 30% pe toate produsele sale,

Șeful CJ Cluj, după ce a ratat funcția de prim-vicepreședinte al PNL: „Cooperativa trădătorilor și a non-performanței politice a pus mâna pe partid”

HotNews acum 2 ore
Alin Tișe, președintele Consiliului Județean (CJ) Cluj, a declarat, duminică, că aceia care au „pus mâna” pe PNL „îl vor sugruma și va dispărea ca PNȚCD, sau va ajunge irelevant politic”. La Congresul PNL de sâmbătă, Alin Tișe a candidat fără succes

Scandări revoltătoare la „Beach, Please”. Un grup de tineri, către Selly: „Ceaușescu, Ceaușescu!”. Reacția Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului

HotNews acum 4 ore
Imagini cu momentul în care mai mulți tineri aflați la festivalul „Beach, Please” scandează „Ceaușescu, Ceaușescu!” către Andrei Șelaru (Selly), unul dintre inițiatorii evenimentului muzical, au fost publicate, sâmbătă, de Institutul de Investigare

Ministrul Economiei şi Turismului: În ultimii ani mi-am făcut vacanţele în Grecia

BusinessMagazin acum o ora
Ministrul Economiei şi Turismului, Radu Miruţă, a dezvăluit că în ultimii ani şi-a făcut vacanţele în Grecia. Acum merg în România pentru că nu mai am timp, a adăugat Miruţă.

Video Livrare specială de două tone de gheaţă pentru ursul polar Nuniq, de la Kansas City Zoo

Adevarul acum 59 minute
Ursul polar Nuniq de la Kansas City Zoo a primit o livrare specială de două tone de gheaţă şi o jucărie, ca parte a evenimentului Arctic Sea Ice Day.

UPDATE. Știri Constanța VIDEO. UPDATE. Minor de 14 ani dispărut în apele Dunării lângă Hârșova. A fost declarat decedat

Ziua Constanta acum 53 minute
Astăzi, 13 iulie 2025, pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Dobrogea au fost sesizați, prin apel la numărul 112, despre un copil care a dispărut în Dunăre. Potrivit ISU, minorul în vârstă de aproximativ 14 ani a disp

Tragedie pe un drum din județul Arad! Două persoane au murit într-un cumplit accident rutier

Ziua Constanta acum 6 ore
Un grav accident rutier în care au fost implicate două autoturisme, a avut loc pe DN 7B, apropierea localității Turnu, județul Arad. Potrivit ISU Arad, la fața locului intervin pompierii militari din cadrul Detașamentului Arad cu o autospecială de d

Alexandru Rogobete, ministrul Sănătăţii: „Spitalului Universitar „George Emil Palade”, din Târgu Mureş, un proiect vizionar”

Gandul acum 30 minute
Alexandru Rogobete, ministrul Sănătăţii, a afirmat, duminică, după vizita la şantierul Spitalului Universitar „George Emil Palade”, din Târgu Mureş, că acesta este un proiect „vizionar, unic în peisajul medical românesc”. Va fi primul spital complet

Știri Constanța Dosar penal pentru incidentul de la „Beach Please!” în care un minor a sărit de pe scenă

Ziua Constanta acum o ora
Cu privire la imaginile apărute în mediul online, din timpul festivalului „Beach, Please!”, în care un minor ar fi fost îndemnat de un artist să sară de pe scenă, Jandarmeria Mobilă Tomis face următoarele precizări: Pe data de 12 iulie a.c., în juru

Vremea

București
acum

34°
dum.

18°/34°
lun.

22°/37°
mar.

23°/36°
mie.

23°/36°
Iasi
acum

30°
dum.

16°/31°
lun.

19°/36°
mar.

18°/33°
mie.

19°/33°
Constanta
acum

30°
dum.

20°/32°
lun.

21°/30°
mar.

23°/30°
mie.

23°/28°
Cluj-Napoca
acum

29°
dum.

14°/29°
lun.

20°/31°
mar.

18°/32°
mie.

19°/29°
Timisoara
acum

33°
dum.

16°/33°
lun.

20°/36°
mar.

22°/35°
mie.

21°/34°