Anul dezamăgirilor nu s-a dezminţit nici la final. În penultima zi a deja trecutului 2010 aveam să aflu că banalul covrig conţine zahăr. Da, nu râdeţi, nici covrigul, banalul covrig de 1 leu, mâncarea săracului, nu este ceea ce pare.

Situaţia covrigului se aplică în tot ceea ce ni s-a întâmplat anul trecut. Dincolo de ceva reuşite şi progrese, 2010 a fost un an al dezamăgirilor.

Ne spunem că am construit autostrăzi şi nu ne dăm seama cât suntem de penibili inaugurând, cu tăiere de panglică, fiecare kilometru în parte (aşa cum au făcut, în noiembrie, premierul Emil Boc şi ministrul transporturilor şi infrastructurii, Anca Boagiu, când au deschis oficial... 10 kilometri din Autostrada „Transilvania"). Ni se pare normal să facem cu trenul, între două mari oraşe ale ţării, 10 ore pe un tronson pe care, în urmă cu 8 ani, îl parcurgeam în 6 ore şi ceva.

Pe străinii veniţi la birourile de informaţii turistice îi invităm să viziteze Centrul Istoric al Capitalei, dar facem abstracţie că, în cea mai mare parte, acesta arată ca periferia unui oraş din lumea a treia. Ne mândrim că avem bănci noi pe trotuare şi coşuri de gunoi, dar nu ne dăm seama cât este de penibil când acestea sunt montate din 5 în 5 metri, de parcă am fi pe aleile din curtea unui sanatoriu. Ne parcăm maşinile unde ne taie capul, pe trotuare, în staţii de autobuz, pe treceri de pietoni, chiar dacă peste drum avem parcări supraetajate, dar cu plată.

Ne batem cu pumnul în piept că suntem o ţară agricolă şi că avem potenţial eco, dar importăm până şi merele, şi prunele pe care le mâncăm.

Ne plângem că nu avem bani la buget şi tăiem din salariile bugetarilor, dar încălcarea legii continuă să se lase fără amenzi. Ne plângem că nu avem locuri de muncă, dar importăm bone din Filipine şi ingineri din Pakistan. Ne dăm de ceasul morţii că nu suntem primiţi în Schengen, dar ne este ruşine să vorb