Beatificarea papei Ioan Paul al II-lea are şanse tot mai mari să fie pusă în practică, un nou pas în această direcţie fiind făcut marţi, odată cu recunoaşterea de către Vatican a unui miracol atribuit fostului suveran pontif, a anunţat presa italiană, citată de AFP.
Potrivit cotidianului Il Giornale şi agenţiei de informaţii religioase i.media, care citează surse de la Vatican, comisia medicală condusă de medicul personal al papei Benedict al XVI-lea, Patrizio Polisca, a considerat ca fiind valid miracolul de care este nevoie pentru continuarea procedurii de beatificare. Comisia a considerat ca fiind miraculoasă vindecarea de maladia Parkinson a călugăriţei franceze Marie Simon-Pierre, o boală de care a suferit şi Ioan Paul al II-lea, decedat pe 2 aprilie 2005, la vârsta de 84 de ani.
Purtătorul de cuvânt al Vaticanului, părintele Federico Lombardi, a refuzat să comenteze aceste informaţii, precizând că el se exprimă doar atunci când este vorba de un decret semnat de papă.
Il Giornale afirmă că validarea miracolului a avut loc "înainte de sfârşitul anului 2010".
Dosarul, studiat şi de teologi, trebuie să fie examinat în curând şi de comisia cardinalilor şi episcopilor membri în Congregaţia pentru cauzele sfinţilor. Această reuniune este prevăzută pentru jumătatea lunii ianuarie, a precizat Andrea Tornielli, specialistul Il Giornale în probleme legate de Vatican, care consideră că beatificarea lui Ioan Paul al II-lea ar putea avea loc "înainte de vara acestui an".
Această decizie va aparţine papei Benedict al XVI-lea, căruia îi revine atribuţia de a semna decretul prin care se validează acel miracol şi care va decide data beatificării fostului papă de origine poloneză.
Preşedintele polonez Bronislaw Komorowski a anunţat, pe 16 octombrie 2010, după o întrevedere cu Benedict al XVI-lea la Vatican, că procedurile care vor conduce la can