Inna a confirmat aşteptările specialiştilor muzicali şi a început anul cu dreptul. Românca a fost desemnată câştigătoarea Eurodanceweb Award, din cadrul competiţiei omonime.
Piesa Innei "Sun is Up" a fost declarată cea mai bună dintre alte 40 înscrise în concurs, de către un juriu format din mai mulţi DJ-i, producători şi jurnalişti. Inna continuă astfel seria succeselor din 2009, dintre care cel mai important a fost primul loc în celebrul top Airplay al revistei "Billboard". Lui i s-au adăugat titlul de "Artistul anului" în Polonia, dar şi locuri fruntaşe în topurile ruseşti, belgiene şi olandeze.
Deşi într-un editorial BBC a fost numită ironic "cântăreaţa sudoku", din cauza ambiguităţii versurilor melodiei care a făcuto celebră, "Hot", Inna a rămas printre favoriţii ascultătorilor de muzică disco atât din Europa, cât şi de pe continentul american.
Pe cea de-a doua poziţie în cadrul Eurodanceweb Award a urcat cântăreaţa suedeză Velvet, cu remixul "My Destiny", inclus pe cel de-al doilea album al său, "The Queen". Velvet a lansat, din 2005 şi până în prezent, nu mai puţin de 10 single-uri, fiecare dintre ele fiind incluse în top 20 al ţării sale şi reportând numeroase succese internaţionale. Artista face parte, de asemenea, din corul Organizaţiei Suedeze Eurovision.
Cu piesa "The Day After" (Will I Be Free), realizată de producătorul Roni Meller în colaborare cu grupul belgian Dee Dee, Israelul a reuşit să urce pe locul al treilea, fiind cel mai important succes al acestei ţări în respectiva competiţie.
Din lista nominalizaţilor au făcut parte, anul acesta, mai multe nume internaţionale. Italia a fost reprezentată de surorile PaolaΧara, cu single-ul "Pioggia d’Estate", şi, pentru prima dată în istoria competiţiei, Egiptul fost inclus în top, onoarea debutului revenindu-i tinerei Lara Scandar, câştigătoarea ed