Mesajul a fost trimis. Multumesc!

ŞOFERII „AGRESIVI” – UN AN FĂRĂ CARNET. Deputaţii vor să termine legea în această săptămână. CUM DEFINEŞTE ŞEFUL POLIŢIEI “AGRESIVITATEA”

Publicat in Gandul, marți 4 ianuarie 2011 ·

Seria actelor de violenţă în trafic continuă şi la începutul acestui an. Zilele trecute, o şoferiţă a fost atacată pe Calea Vitan, din Bucureşti. Imaginile surprinse de o echipă de filmare arată cum un bărbat loveşte cu picioarele portiera maşinii în care se afla victima. Una dintre lovituri reuşeşte chiar să smulgă oglinda laterală a Roverului în care se afla femeia.

Enervat, probabil, de unele manevre în trafic ale femeii, bărbatul a blocat maşina acesteia şi a coborât, îndreptându-se spre aceasta. Şoferiţa a încercat să scape şi să dea cu spatele, dar din cauza zăpezii nu a reuşit să se îndepărteze. În acel moment, agresorul a început să dea cu piciorul în portiere din dreptul femeii aflate la volan.

Poliţiştii bucureşteni spun că încearcă să dea atât de urma victimei, cât şi de agresor. Potrivit legislaţiei în vigoare, bărbatul se poate alege cu o amendă pentru tulburarea liniştii şi ordinii publice, iar dacă femeia alege să îl reclame, anchetatorii pot deschide pe numele său un dosar penal, pentru distrugere.

• Astfel de cazuri au devenit tot mai numeroase, în ultimii ani. Unul dintre cele mai grave a avut loc la Craiova, unde un bătrân a murit la spital, după ce a fost snopit în bătaie de un tânăr, pentru că traversa prea încet. În Capitală, o altercaţie dintre doi şoferi s-a finalizat cu focuri de armă, după ce unul dintre combatanţi a scos pistolul pentru a se apăra de loviturile celuilalt. Tot în Capitală, în primăvara acestui an, un şofer a distrus cu bâta geamul unui camionagiu care îi tăiase calea.

Poliţia Rutieră propune modelul spaniol

Pentru a pune capăt valului de acte de violenţă în trafic, poliţiştii de la Circulaţie au propus unele măsuri de pedepsire, inspirate din modelul spaniol. Aşa cum prezentam în ziarul gândul, în prezent, Codul Rutier prevede amenzi pentru înjurături şi semne obscene. Şeful Poliţiei

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Iron Maiden a anunțat un nou turneu mondial: „Run For Your Lives” / Primul concert din Europa va fi la Budapesta

HotNews acum 47 minute
Trupa britanică Iron Maiden a anunţat un turneu mondial, „Run For Your Lives”, care marchează 50 de ani de activitate. Turneul va începe în mai 2025 şi va dura până în 2026, notează News.ro. Potrivit primelor informaţii publicate de trupa de heavy m

Când se încălzește în România. ANM a publicat prognoza pe următoarele patru săptămâni

Ziare.com acum o ora
Meteorologii estimează că, până la jumătatea lunii octombrie, temperaturile vor fi uşor mai ridicate faţă de cele normale pentru această perioadă, în special în regiunile sudice. Ulterior, valorile termice se vor situa în jurul celor specifice perio

SuperLiga: Oţelul Galaţi vs Dinamo – Derby de podium

HotNews acum o ora
Oţelul Galaţi – Dinamo, meci contând pentru etapa a 10-a din campionatul României, este programat, vineri, 20 septembrie, de la ora 21:00, pe Stadionul Oţelul, şi va fi transmis în direct de Digi Sport 1 şi Prima Sport 1. Oţelul Galaţi, una dintre c

Accident grav în Gorj. Opt persoane transportate la spital, după ce un autobuz s-a ciocnit cu un microbuz

Libertatea acum o ora
Opt persoane sunt rănite, după ce un autobuz şi un microbuz s-au ciocnit, vineri dimineaţă, pe DN 67D, în zona localităţii Runcu din judeţul Gorj, anunţă Centrul Infotrafic.

Explozie într-un bloc de apartamente. Un bărbat a fost prins sub dărâmături

Ziare.com acum o ora
O explozie s-a produs, vineri dimineaţă, 20 septembrie, la un apartament din municipiul Adjud, judeţul Vrancea, o persoană fiind rănită şi scoasă de pompieri de sub dărâmături. Deflagraţia nu a fost urmată de incendiu. Pompierii au mai evacuat trei

Tată și fiică spulberați pe trecerea de pietoni

Tribuna acum o ora
Un bărbat și o fetiță au fost grav răniți într-un accident rutier produs vineri dimineață pe strada Drumul Ocnei din municipiul Sibiu. Cei doi au fost loviți în plin de un autoturism, în timp ce se aflau pe trecerea pentru pietoni. “Polițiștii Birou

Israelul a atacat Libanul și anunță că a lovit aproximativ 100 de lansatoare de rachete ale Hezbollah

Libertatea acum o ora
Avioanele de război israeliene au lansat joi seară cele mai intense lovituri din ultimul an asupra sudului Libanului, atacând poziții ale grupării Hezbollah, relatează Reuters și CNN, citat de News.ro. Armata Israelului (IDF) a precizat ulterior că

Un candidat susținut de Trump, autor al unor mesaje controversate pe un site pornografic. „Minciuni obscene de tabloid” VIDEO

Ziare.com acum o ora
Un candidat republican din Carolina de Nord, unul dintre statele cele mai disputate pentru alegerile prezidenţiale americane, a exclus joi, 19 septembrie, să se retragă după dezvăluirea de către CNN a unor mesaje controversate, despre nazism sau scl

Ursula von der Leyen a ajuns la Kiev. Este a opta vizită a preşedintei Comisiei Europene în Ucraina

News.ro acum o ora
Preşedinta Comisiei Europene Ursula von der Leyen a ajuns, vineri dimineaţă, la Kiev, aceasta fiind a opta sa vizită în Ucraina. ”A 8-a mea vizită la Kiev are loc în timp ce sezonul de iarnă începe în curând, iar Rusia continuă să ţintească infrastr

Horoscop pentru vineri, 20 septembrie 2024. Se întrezăresc întâlniri și dialoguri cu prietenii pentru una dintre zodii

Ziua Constanta acum o ora
Berbec Ești plin de energie si dornic sa rezolvi cat mai multe treburi. Ba vrei sa le rezolvi si pe ale altora, ceea ce nu se recomandă. Sunt momente excelente pentru a-ti trasa planuri noi de viitor si pentru a te înnoi. Vei fi nevoit sa cheltuiest

Vremea

București
acum

16°
vin.

16°/22°
sâm.

14°/26°
dum.

16°/27°
lun.

17°/28°
Iasi
acum

10°
vin.

10°/23°
sâm.

11°/24°
dum.

13°/25°
lun.

15°/26°
Constanta
acum

16°
vin.

16°/21°
sâm.

17°/23°
dum.

18°/23°
lun.

19°/24°
Cluj-Napoca
acum

10°
vin.

10°/21°
sâm.

9°/22°
dum.

11°/23°
lun.

12°/25°
Timisoara
acum

16°
vin.

14°/23°
sâm.

12°/24°
dum.

12°/25°
lun.

14°/26°