Suedia şi Germania susţin reintroducerea restricţiilor de circulaţie pe teritoriul european pentru liderul din Belarus, Aleksandr Lukaşenko, şi pentru apropiaţii săi implicaţi în reprimarea violentă a protestelor post-electorale de la sfârşitul lunii decembrie. Sursa: Reuters
Este o revenire la realitate a oficialilor europeni, după ce anii trecuţi au ridicat o serie de restricţii de călătorie aplicate oficialilor de la Minsk şi au invitat chiar, statul calificat drept „ultima dictatură a Europei”, în Parteneriatul Estic, un format de cooperare al UE cu şase foste state sovietice.
Germania este unul dintre primele state UE care şi-a semnalat dorinţa de a impune restricţii Belarusului, după ce, în trecut, s-a aflat, alături de Franţa, printre suporterii ridicării acestor restricţii. Luni seară, ziarul Sueddeutsche Zeitung a relatat că guvernul cancelarului Angela Merkel doreşte să discute despre acest subiect cu partenerii europeni înainte de a ajunge la un acord în privinţa deciziei finale, cel mai probabil la sfârşitul lunii ianuarie.
Ministrul de externe al Suediei, Carl Bildt, a declarat la rândul său, pentru EUObserver, că liderul de la Minsk şi apropiaţii săi se vor întoarce pe lista persoanelor care nu pot primi viză pentru a călători în UE.
Parteneriatul estic
În ultimii doi, ani, oficialii europeni au adoptat mai multe măsuri menite să arate deschiderea faţă de Minsk, într-un moment care a coincis cu o răcire a relaţiilor Belarus-Rusia. Aceste măsuri au inclus ridicarea restricţiilor de călătorie aplicate oficialilor de la Minsk după ce regimul lui Lukaşenko a fraudat alegerile din 2006 şi a reprimat violent protestele de stradă care au urmat.
Cea mai puternică dovadă de bunăvoinţă a UE a fost însă includerea Belarusului, alături de ţări precum Republica Moldova sau Georgia, în Parteneriatul Estic,