În penultima zi a anului trecut am aflat o veste bună: Alianţa pentru Integrare Europeană, într-o formulă schimbată şi după lungi chinuri ale facerii, există. De data asta sunt doar 3 formaţiuni politice în cadrul acestei alianţe, în comparaţie cu AIE-1. În campania din vara lui 2009, competiţia dintre partidele democratice nu a căpătat o tentă atât de dramatică ca în ultima campanie, din noiembrie 2010.

După ultimul scrutin însă, divergenţele dintre cele 3 partide ale AIE, cât de straniu n-ar părea, s-au radicalizat, pentru ca în cele din urmă să fie găsit un numitor comun concretizat prin alegerea lui Marian Lupu în calitate de speaker al parlamentului şi preşedinte interimar. Dacă se reuşeşte şi alegerea preşedintelui Republicii, avem şanse să fie o guvernare pentru patru ani.

Este tocmai ceea ce are nevoie Moldova - stabilitate politică, fără de care nu poate exista şansa unei dezvoltări economice durabile, care să depăşească o creştere economică fără dezvoltare economică aşa cum s-a întâmplat în ultimul an. Şi asta nu e rău, în condiţiile unei acerbe lupte politice interne, precum şi a crizei financiare şi economice mondiale. Dar avem nevoie de mai mult - de o economie de piaţă funcţională, dat fiind şi aspiraţiile noastre europene.

Începem deci un nou deceniu cu un consens al clasei politice democratice de la Chişinău, care ne deschid perspective clare de a arde anumite etape în apropierea de Uniunea Europeană. Spre sfârşitul deceniului, avem teoretic şanse să devenim de jure membru cu drepturi depline al UE. Sau, mai degrabă, să fim de facto parte a acesteia.

Schimbarea s-a produs şi va genera alte metamorfoze dat fiind că avem acum a doua generaţie de politicieni la putere, după cea din 1989. Aceea de fapt a fost una care nu a putut niciodată să controleze frâiele puterii. Partida zisă naţională a deţinut, la începutul anilor 1990, cca.