„Un cetăţean obişnuit nu-şi permite un elicopter!“, a exclamat o prezentatoare de la o televiziune (cică) de ştiri.

Se comenta cu indignare faptul că preşedintele ţării a plecat de la Predeal spre Bucureşti cu elicopterul, în loc s-o ia cătinel cu maşina pe DN1, unde coada se întindea pe mai mulţi kilometri. Mă tot întreb de atunci în ce ţară din lume cetăţenii obişnuiţi merg cu elicopterul şi dacă ar trebui ca tot omul să aibă elicopterul în ogradă sau în faţa blocului şi, la nevoie, să-şi ia zborul. Sigur, filmele SF ne arată că în viitor vom putea avea aparate de zbor individuale. Până atunci însă înţeleg că mesajul prezentatoarei era altul: să-i fie ruşine preşedintelui că merge cu elicopterul când cetăţenii sunt obligaţi să bată apa-n piuă în ambuteiajul de pe DN1.

Cred că problema e prost pusă şi demonstrează un fel de populism care a trecut dinspre politicieni spre comentatori şi alegători. E normal ca un şef de stat să meargă cu elicopterul sau cu avionul, nu cu tramvaiul ori cu trenul de navetişti. Aşa cum e normal ca un preşedinte de bancă sau un manager de vârf să meargă cu limuzina ori cu avionul privat. Nu doar din raţiuni de securitate, nu doar din motive de rapiditate (deci eficienţă), dar şi pentru a păstra o anume etichetă, un anumit nivel de reprezentare. Dacă şeful statului ar umbla cu o rablă second-hand (ca un „cetăţean obişnuit"), ne-ar face de ruşine în faţa altor şefi de state. (Faptul că unii demnitari suedezi merg cu bicicleta la serviciu e opţiunea lor şi ţine de o mentalitate pe care suedezii o au, iar noi nu.)

Există un fel de populism întors pe dos care îi face pe oameni să-i pretindă preşedintelui să se poarte „ca un om obişnuit". Nu e normal şi nu arată că suntem o societate sănătoasă. E adevărat însă că la originea acestei mentalităţi stau tot politicienii, iar Traian Băsescu a excelat în asemenea „provocări". După c