Născută într-o familie evreiască din Praga, Heda a fost deportată, împreună cu soţul ei, Rudolf Margolius, şi întreaga familie, mai întâi în ghetoul din Łodz, apoi la Auschwitz. Părinţii ei au murit în camerele de gazare. Heda a supravieţuit, şi-a imaginat că, revenită în Cehoslovacia postbelică, va trăi într-o lume democratică. Precum mulţi intelectuali din Europa Centrală, Rudolf, care a fost deportat la Auschwitz şi Dachau, a aderat, în 1945, la Partidul Comunist, visând şi el la o lume nouă, fără rasism şi fără injustiţie. Existau însă planurile lui Stalin de încorporare a Cehoslovaciei în noul bloc. Orice rezervă, orice opoziţie era intolerabilă. Fiul fondatorului Cehoslovaciei, ministrul de Externe Jan Masaryk avea să fie lichidat (simulacru de sinucidere), Cortina de Fier se cobora în chip asfixiant peste întreaga zonă controlată de Stalin şi servitorii săi. Rudolf Margolius, expert în chestiuni economice, devenea ministru adjunct al Comerţului Exterior, o poziţie politică extrem de expusă suspiciunilor maniacale ale staliniştilor. Era epoca vânătorilor de vrăjitoare, a competiţiei dintre cele două lagăre (termen lansat de Jdanov la Consfătuirea fondatoare a Cominformului din 1947), se căutau ţapi ispăşitori pentru eşecurile economice ale democraţiilor populare.
Stalin exportase în Europa de Est nu doar o propagandă deşănţată, ci şi un model de prigonire a duşmanilor poporului. Mai întâi, liderii partidelor de opoziţie, apoi chiar unii demnitari comunişti (în special cei cu o experienţă biografică occidentală) au fost identificaţi drept elemente subversive. S-au organizat procese-spectacol, acestea reprezentând o dimensiune esenţială a noului sistem. Ruptura cu Iugoslavia, din 1948, denunţarea lui Tito şi a conducerii PC din Iugoslavia drept o bandă de asasini spioni au exacerbat acest climat al suspiciunii generalizate. În aceste condiţii, a
