Incidentul a avut loc aseară, după încheierea orelor de vizită din spital. Atacatorul a fost ridicat de poliţie şi audiat, alegându-se cu dosar penal pentru port ilegal de arme albe
Infirmiera Georgeta Mazaru era de serviciu aseară la Spiatalul din Mărăşeşti când a fost bruscată de Ionuţ Iorga, de 25 de ani, din localitate, venit să-şi vadă soţia şi copilul internaţi în spital.
Potrivit directorului Spitalului din Mărăşeşti, dr. Constantin Barbu, se pare că infirmiera nu i-a permis bărbatului să intre în spital din cauză că se terminase ora de vizită, fapt care l-a înfuriat pe acesta.
„A trântit-o la pământ şi a scos din buzunar o lamă de cuţit cu care a ameninţat-o. Mi-a povestit şi mie medicul de gardă că a fost chemată poliţia, care a venit şi l-a reţinut pe individ. Infirmiera nu a păţit nimic, acum este acasă. Nu ne-am mai confruntat cu astfel de evenimente", spune directorul spitalului, Constantin Barbu.
„Poliţiştii l-au audiat pe Ionuţ Iorga, căruia i-au întocmit dosar penal pentru port ilegal de armă albă. Acesta este liber. Femeia nu a depus plângere împotriva lui", ne-a declarat inspectorul Cătălina Olteanu, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Vrancea.