Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Tripleţi născuţi la spitalul de urgenţă

Publicat in Romania Libera, marți 4 ianuarie 2011 ·

Otânără în vârstă de 24 de ani din Tulcea a adus pe lumela sfârşitul anului doi băieţi şi o fetiţă.

Amite Budi Amet a născut cu aproximativ trei săptămâni înainte de termen. Copilaşii au cântărit la naştere 1,800 kg, 2,100 kg şi 2,400 kg. Acesta este şi motivul pentru care micuţii sunt acum la incubator, unde vor rămâne până vor mai lua în greutate. Tânăra povesteşte că vestea i-a uimit pe toţi. Era obişnuită cu gemeni pentru că în familia ei au existat dintotdeauna astfel de naşteri, dar nu se gândea că ea va naşte tripleţi. „Vom avea cinci copii acum. Acasă mai aşteaptă încă doi băieţi, de doi şi, respectiv, trei ani", a declarat proaspăta mămică. Din cauza poziţiei primului făt în uter, medicii au optat pentru naş-terea prin cezariană. „Primul copil bloca orificiul uterin şi astfel nu-i puteam scoate nici pe ceilalţi doi", a declarat dr. Victorian Păştilă, şeful Secţiei de Obstetrică-Ginecologie I din cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa. Medicul a mai spus că nu s-au mai confruntat cu o astfel de naştere, cu tripleţi, de foarte mult timp. „În schimb, în urmă cu 2-3 ani am avut o mă-mică cu patru copii", a completat dr. Păştilă.

În ceea ce priveşte naşterile de la începutul anului, la Maternitatea Constanţa au fost înregistraţi în prima zi din 2011 cinci copii. Primul a fost un băiat care a venit pe lume la nici cinci ore după trecerea în noul an. I-au urmat, tot pe 1 ianuarie, două fete şi două băieţi.

Otânără în vârstă de 24 de ani din Tulcea a adus pe lumela sfârşitul anului doi băieţi şi o fetiţă.

Amite Budi Amet a născut cu aproximativ trei săptămâni înainte de termen. Copilaşii au cântărit la naştere 1,800 kg, 2,100 kg şi 2,400 kg. Acesta este şi motivul pentru care micuţii sunt acum la incubator, unde vor rămâne până vor mai lua în greutate. Tânăra povesteşte că vestea i-a uimit pe toţi. Era obişnuită cu geme

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un al treilea grup de pelerini români a părăsit Israelul marţi

Adevarul acum 2 ore
MAE a transmis că un al treilea grup de cetăţeni români a părăsit Israelul şi se află în drum spre România.

Emisiunile zilei miercuri, 18 iunie 2025

Ziarul Financiar acum 2 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Președintele Nicușor Dan cheamă partidele la consultări pentru desemnarea premierului

Ziua Constanta acum 8 ore
Președintele României, Nicușor Dan, a invitat joi, 19 iunie 2025, la Palatul Cotroceni președinții partidelor și formațiunilor politice reprezentate în Parlamentul României, pentru consultări privind desemnarea candidatului la funcția de Prim-minist

Senatorul POT Ciprian Pintea, condamnat pentru a doua oară după ce a condus fără permis. Decizia instanței nu este definitivă

HotNews acum 8 ore
Senatorul POT Ciprian Pintea se află la a doua condamnare după ce a fost prins de poliție conducând fără permis. Înalta Curte de Casație și Justiție l-a condamnat marți pe Pintea la 1 an și 5 luni de închisoare cu suspendare. Pintea a fost prins de

Lia Savonea – singurul candidat pentru funcţia de preşedinte al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

HotNews acum 8 ore
Judecătoarea Lia Savonea este singurul candidat care s-a înscris în cursa pentru funcţia de preşedinte al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ), potrivit informațiilor difuzate marţi Consiliul Superior al Magistraturii (CSM). Pe 19 mai, CSM a

Cancelarul Merz aprobă „treaba murdară pe care Israelul o face pentru noi toți” în Iran

HotNews acum 3 ore
Cancelarul german Friedrich Merz a susținut deschis marți loviturile Israelului asupra Iranului și a vorbit despre posibilul sfârșit al unei puteri iraniene care „a adus moarte și distrugere în lume”, relatează AFP. „Aceasta este treaba murdară pe c

Donald Trump cere „capitulare necondiționată” Iranului și avertizează că răbdarea SUA se apropie de sfârșit

Ziua Constanta acum 5 ore
Președintele american Donald Trump a afirmat marți că Statele Unite știu exact unde „se ascunde” liderul suprem iranian, ayatollahul Ali Khamenei, și că acesta ar putea fi o țintă ușoară pentru SUA și Israel, dar cel puțin deocamdată îl vor lăsa în

Patronul unui club celebru din București, reținut pentru trafic de droguri. Ce au găsit anchetatorii la locuința sa

HotNews acum 10 ore
Andrei Şoşa, patronul clubului „Expirat” din Bucureşti, în vârstă de 46 de ani, a fost reţinut marţi de procurorii DIICOT pentru trafic intern şi internaţional de droguri, au declarat surse judiciare pentru Agerpres. Bărbatul este acuzat că, în luna

Prime de zeci de milioane de lei, acordate ilegal angajaților de la Transelectrica. Curtea de Conturi a sesizat Parchetul

HotNews acum 8 ore
Prime cu caracter special şi adaosuri salariale în valoare de 28.990.440 lei, acordate în alte condiţii decât cele stabilite prin contractul colectiv de muncă şi deficienţe şi întârzieri importante în implementarea proiectelor de investiţii au fost

Netanyahu este „cea mai mare amenințare” la adresa securității din Orientul Mijlociu, susține Erdogan

HotNews acum 3 ore
Prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu reprezintă „cea mai mare amenințare” la adresa securității din Orientul Mijlociu, a afirmat marți liderul de la Ankara, Recep Tayyip Erdogan, într-o postare pe pagina de socializare a președinției turce, i

Vremea

București
acum

21°
mie.

18°/30°
joi

21°/33°
vin.

18°/25°
sâm.

15°/26°
Iasi
acum

18°
mie.

15°/29°
joi

17°/29°
vin.

14°/21°
sâm.

14°/20°
Constanta
acum

20°
mie.

19°/26°
joi

20°/26°
vin.

19°/24°
sâm.

17°/22°
Cluj-Napoca
acum

17°
mie.

14°/28°
joi

16°/27°
vin.

13°/21°
sâm.

10°/21°
Timisoara
acum

20°
mie.

18°/31°
joi

18°/33°
vin.

17°/27°
sâm.

12°/26°