Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Parada cetelor la Făgăraş

Publicat in Buna ziua Fagaras, marți 4 ianuarie 2011 ·

Sărbătorile de iarnă se vor încheia în zona noastră cu deja tradiţionala paradă a cetelor din satele Ţării Făgăraşului. Hramul catedralei ortodoxe „Sdfântul Ioan Botezătorul“ va aduna şi în acest an peste 30 de cete de feciori. Tinerii dar şi credincioşii vor participa la slujba religioasă care va fi oficiată de un sobor de preoţi în frunte cu Înalt Prea Sfinţitul Laurenţiu Streza, mitropolitul Ardealului.

Sute de feciori şi fete îmbrăcaţi în costumele tradiţionale şi bineînţeles însoţiţi de muzicanţi vor fi prezenţi vineri, 7 ianuarie la catedrala ortodoxă. După slujba religioasă care va fi oficiată de un sobor de preoţi în frunte cu mitropolitul Ardealului, Laurenţiu Streza, va avea loc parada cetelor.

Este al cincilea an când la Făgăraş se reunesc toate cetele din zonă. După datina străveche sărbătoarea Sfântului Ioan marchează şi destrămarea cetelor.

(Mihaela BĂRGĂOANU)

Sărbătorile de iarnă se vor încheia în zona noastră cu deja tradiţionala paradă a cetelor din satele Ţării Făgăraşului. Hramul catedralei ortodoxe „Sdfântul Ioan Botezătorul“ va aduna şi în acest an peste 30 de cete de feciori. Tinerii dar şi credincioşii vor participa la slujba religioasă care va fi oficiată de un sobor de preoţi în frunte cu Înalt Prea Sfinţitul Laurenţiu Streza, mitropolitul Ardealului.

Sute de feciori şi fete îmbrăcaţi în costumele tradiţionale şi bineînţeles însoţiţi de muzicanţi vor fi prezenţi vineri, 7 ianuarie la catedrala ortodoxă. După slujba religioasă care va fi oficiată de un sobor de preoţi în frunte cu mitropolitul Ardealului, Laurenţiu Streza, va avea loc parada cetelor.

Este al cincilea an când la Făgăraş se reunesc toate cetele din zonă. După datina străveche sărbătoarea Sfântului Ioan marchează şi destrămarea cetelor.

(Mihaela BĂRGĂOANU)

Articolul in Buna ziua Fagaras >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Video Atac masiv cu drone asupra Kievului. Cel puțin o persoană a fost rănită

Adevarul acum o ora
Un "atac masiv" cu drone ruseşti a avut loc luni asupra Kievului şi a făcut cel puţin un rănit, au transmis autoritățile ucrainene.

Evaluarea Națională 2025 începe azi cu examenul la Limba română. Ce trebuie să știe neapărat elevii și părinții

HotNews acum o ora
Evaluarea Națională 2025 începe astăzi, 23 iunie, cu proba scrisă la Limba și literatura română. Elevii au la dispoziție două ore, între 9:00 și 11:00, pentru a rezolva subiectele. Accesul în sălile de examen se face între 8:00 și 8:30. HotNews.ro v

Marea Britanie lansează o strategie industrială pe 10 ani pentru a stimula creşterea economică

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Guvernul condus de premierul Keir Starmer se pregăteşte să publice o strategie industrială pe termen lung, în valoare de mai multe miliarde de lire sterline, menită să susţină sectoarele prioritare,

FOTO+VIDEO. Autocar cu copii, răsturnat pe autostrada A2! A fost activat Planul Roșu de Intervenție și trimise 2 elicoptere SMURD

Ziua Constanta acum 12 ore
Un autocar s-a răsturnat pe autostrada A2 - km 50, în localitatea Sarulești, județul Călărași, pe sensul spre Constanța Având în vedere numărul persoanelor implicate pentru eficientizarea misiunii de răspuns la nivelul județului a fost activat Planu

FOTO & VIDEO Incendiu la un cunoscut service auto din Botoșani! Două mașini au ars în totalitate

Botosani News acum 5 ore
Un incendiu s-a produs, duminică seară, în parcarea unui cunoscut service auto din municipiul Botoșani. Două autoturisme au fost cuprinse de flăcări la Lux Auto de pe strada Progresului. Un bărbat a observat flăcările și a sunat după ajutor la pompi

Începe Evaluarea Naţională

Buna ziua Brasov acum 5 ore
Elevii care au terminat clasa a VIII-a intră de astăzi în Evaluarea Naţională, prima probă fiiind cea scrisă la Limba şi Literatura Română. Proba începe la ora 09:00, iar candidaţii trebuie să ajungă la centrul de examen între orele 7:30 şi 8:30, să

ATENTAT sinucigaș cu bombă într-o biserică din Damasc. Cel puțin 20 de morți și 52 de răniți

Gandul acum 9 ore
Cel puţin 20 persoane au murit și 52 au fost rănite, după ce un atacator sinucigaş cu bombă s-a aruncat în aer în biserica Mar Elias din cartierul Dweila al capitalei siriene, transmite AFP. Ministerul de Interne al Siriei a anunţat că atacatorul si

Dragoş Anastasiu: „Încercăm acest stil de BUSINESS privat în procesul de reformă a statului. Nu va fi ușor”

Gandul acum 8 ore
Dragoş Anastasiu, viitorul vicepremier pentru reformă în guvernul Bolojan, a declarat că premierul desemnat vrea să implementeze un „stil de business privat în procesul de reformă a statului„. Dragoş Anastasiu a precizat că planul de măsuri fiscale

Băiat de 9 ani, în stare foarte gravă la Spitalul ”Grigore Alexandrescu” din Capitală, după ce un autocar s-a răsturnat pe A2 / Alți șase copii cu traume minore

G4Media acum 38 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un băiat de 9 ani, victimă a accidentului produs duminică seară pe autostrada A2, în judeţul Călăraşi, a fost în stop cardiac şi a răspuns foarte greu manevrelor de resuscitare, starea sa fiind foart

Statele NATO au convenit creșterea etapizată a bugetelor apărării până la 5% din PIB / Ce țară a obținut o excepție

HotNews acum 11 ore
Statele membre ale NATO, care se reunesc începând de marți la un summit la Haga, și-au dat duminică acordul asupra creșterii treptate a cheltuielilor legate de apărare până la procentul de 5% din PIB până în anul 2035, după ce Spania, care a respins

Vremea

București
acum

20°
lun.

17°/33°
mar.

20°/34°
mie.

21°/34°
joi

23°/37°
Iasi
acum

18°
lun.

17°/28°
mar.

16°/32°
mie.

16°/31°
joi

19°/29°
Constanta
acum

18°
lun.

17°/28°
mar.

20°/29°
mie.

21°/27°
joi

22°/31°
Cluj-Napoca
acum

15°
lun.

14°/32°
mar.

16°/28°
mie.

18°/31°
joi

20°/32°
Timisoara
acum

15°
lun.

14°/33°
mar.

17°/33°
mie.

20°/37°
joi

23°/39°