În ultima vreme s-a tot spus că unul dintre portarii Rapidului va fi cedat în această pauză de iarnă, numai că cei din Giuleşti anunţă că vor să îi păstreze pe amândoi, însă doar în anumite condiţii.
Dinu Gheorghe spune că cel mai greu îi este lui Şumudică atunci când alege cine apără din primul minut.
"Bornescu a rămas la Rapid, dacă vom vrea să renunţăm la el sau la Coman, le vom comunica. La momentul actual, eu îmi doresc să continue la Rapid, deşi ştiu că îi va fi greu lui Şumudică. El va decide cine va juca, există presiuni să joace unul dintre ei, dar cât voi fi eu la Rapid, antrenorul decide pe cine bagă în teren", a spus Dinu Gheorghe la gsptv.
Preşedintele Rapidului a mai spus că transferul lui Moraes a fost aproape realizat în vară, însă în cele din urmă cluburile nu au căzut de acord asupra TVA-ului.
"Domnul Copos a avut nişte discuţii în vară pentru Moraes, dar domnul Pădureanu n-a cedat. Noi am făcut atunci o ofertă de 800.000 de euro, dar nu ne-am înţeles la TVA", a mai precizat Dinu "Vamă".
Dinu "Vamă" a recunoscut că l-ar vrea pe Pancu înapoi în Giuleşti, dar el trebuie să îşi rezolve problemele cu cei de la Vaslui, conform prosport.
"Pentru ce a făcut Pancu pentru Rapid, el trebuie să încheie cariera aici. Noi îl aducem pe Pancu nu pe şase luni, el mai poate să joace la Rapid", a mai precizat preşedintele Rapidului.