Prinşi între shopping, indigestie şi TV, am intrat şi în acest nou an parcă uitând despre ce este de fapt vorba „în propoziţie", ştergându-ne cu totul din minte, dacă am ştiut vreodată, ce înseamnă cu adevărat sărbătoarea Crăciunului, a Sfântului Ştefan, a Sfântului Vasile, a altor sfinţi care „încearcă" să-şi facă loc în sintagma „sărbătorile de iarnă". Chiar şi în an de criză, despre care televiziunile de ştiri spun că a fost cel mai negru din istoria României (nu ştiu exact în comparaţie cu ce, să fi fost oare 2010 mai rău decât anii întunericului, ai frigului, ai terorii şi ai creveţilor vietnamezi din mult regretata „epocă de aur"?), românii s-au călcat în picioare la cumpărături de parcă venea sfârşitul lumii, nu începutul unui an, au umplut-ochi staţiunile de la munte, deşi aceleaşi televiziuni de ştiri spun că turismul nostru e mort şi îngropat, iar numărul focurilor de artificii din noaptea dintre ani a fost invers proporţional cu evoluţia PIB-ului ţării.

Adică, spre disperarea celor care-şi doresc doar breaking-news lacrimogene şi sinucideri în direct, pe cât posibil în masă, ca să le crească ratingul la cote nebănuite, românii s-au purtat de sărbători cât se poate de normal, ba au mai avut şi tupeul să se simtă bine şi chiar să fie, pe alocuri, fericiţi. Şi unde mai pui că, nevăzut şi neştiut, între două sarmale şi un pahar de vin fiert, între ştirea cu traficul îngreunat de pe DN1 şi cea cu hipermarketurile luate cu asalt încă de la primele ore ale dimineţii, a îndrăznit să se nască şi Dumnezeu.

Prinşi între shopping, indigestie şi TV, am intrat şi în acest nou an parcă uitând despre ce este de fapt vorba „în propoziţie", ştergându-ne cu totul din minte, dacă am ştiut vreodată, ce înseamnă cu adevărat sărbătoarea Crăciunului, a Sfântului Ştefan, a Sfântului Vasile, a altor sfinţi care „încearcă" să-şi facă loc în sintagma „sărbătorile