(Apărut în Dilema, nr. 308, 25-31 decembrie 1998, la tema "Dosarul dosarelor")

În vara lui 1981, după terminarea facultăţii, în timpul convocării prin care urma să ne încheiem stagiul militar, s-a întîmplat într-o zi ca ofiţerul care ne comanda compania să îşi uite carnetul de însemnări la locul de instrucţie. Bineînţeles că n-am ratat ocazia de a-l răsfoi. Partea cea mai interesantă, pe care ne-am bulucit toţi să aruncăm o privire, era cea care cuprindea caracterizările fiecăruia dintre noi. Nu îmi mai amintesc decît foarte vag conţinutul "fişei" de vreo jumătate de pagină scrisă mărunt şi înghesuit care mă privea pe mine. Însă nu pot uita contrarietatea pe care mi-a stîrnit-o lectura ei la repezeală. Avea, întîi de toate, aerul unei prezentări "complete" - întocmite, probabil, după un calapod preexistent. Depăşind cu mult zona observaţiilor despre felul în care ne efectuasem stagiul militar, comandantul se străduise să dea seama despre cine şi cum este fiecare dintre noi. Efectul era deopotrivă burlesc şi grotesc. Pe mine, de pildă, mă creionase ca fiind "disciplinat, dar fără spirit de iniţiativă", sau cam aşa ceva, şi nu puteam să nu mă amuz şi să nu mă neliniştesc văzînd cum două observaţii corecte privind lehamitea cu care parcursesem cele nouă luni de armată deveneau, brusc, două semne distinctive ale felului meu de a fi. Hilară şi îngrijorătoare totodată era nu numai vădita nepricepere a ofiţerului-autor, ci şi, cu precădere, rîvna cu care acesta preschimba reacţiile mele la instituţia militară, pe care fusesem nevoit, cum-necum, s-o suport, în concluzii despre mine. M-am simţit dintr-o dată ca un civil preschimbat, fără voie şi fără ca măcar s-o ştie, în militar. Condamnat la "armată pe viaţă". Fiindcă, dacă stupida paranteză a vieţii mele petrecute sub arme avea să se încheie în cîteva zile, simţeam că "dublul" meu avea să mă însoţească, transcris