Eva Benedek, mama braşovencei Adriana Benedek, cea care a şocat întreaga Germanie aruncându-şi copilul de la geam în ziua de Crăciun, şi-a văzut ieri pentru prima dată nepoata - pe Alexandra, fiica de doi ani a Adrianei
Protecţia Copilului Braşov a demarat propria anchetă în cazul braşovenei Adriana Maria Benedek, tânăra de 20 de ani suspectată că şi-ar fi aruncat copilul pe geam. În urma apariţiei informaţiilor în presă legate de fiica Adrianei, Alexandra, în vârstă de doi ani, DGASPC Braşov a luat legătura cu presupusul tată al fetiţei, Liviu P.(27 de ani). După o muncă de lămurire, fostul iubit al Adrianei a fost de acord să le arate asistenţilor maternali unde locuieşte fetiţa. La vizita oficială a luat parte şi mama Adrianei, Eva Benedek, cea care - alături de tată - reprezintă cea mai apropiată rudă a fetiţei.
Tatăl n-a vrut să spună unde e copila
Tatăl, bunica şi asistenţii sociali s-au deplasat pe strada Plugarilor din cartierul Răcădău, acolo unde locuieşte familia care are grijă de copilă. „Ne-am autosesizat. Am trimis azi (ieri – n.r.) o echipă la familia care deţine copilul. Tatăl copilului nu a dorit să ne spună iniţial ce familie o creşte, însă apoi l-am convins că e este în interesul copilului. S-au dus împreună cu echipa noastră la adresa respectivă. Vrem să vedem care e forma de deţinere pentru că avem informaţii că s-ar fi întocmit un act notarial prin care copilul a fost lăsat în custodia acestei familii. Am luat măsurile legale pentru ca în această situaţie primează interesul superior al copilului. Vedem dacă în acea familie trăieşte bine, în condiţii bune. Şi dacă există un act legal, vom vedea şi ce măsuri vom lua. Vom merge în instanţă, ea va decide dacă luăm copilul de acolo. Dacă nu există acte notariale, vom lua copilul de urgenţă. Dacă familia nu e de acord, vom lua fetiţa prin ordonanţă prezidenţială”, a d