Nu sunt specialist în politică externă, aşa că nu voi comenta competenţele profesionale ale diplomatului Teodor Baconschi. Mereu îmi poate fi invocat CV-ul extraordinar al ministrului, studiile, titlurile universitare pe care domnia sa şi le-a trecut în palmares.

Ceva însă poate fi însă de spus în planul tipului de reacţie politică, de gestionare a unei crize la care s-a dedat actualul şef al diplomaţiei româneşti recent. Ce a făcut domnia sa în faţa deciziei Franţei şi Germaniei de a se opune aderării României la spaţiul Schengen în primăvara anului viitor?

În loc să-şi pună cenuşă în cap în numele statului român pentru că cerşetorii români au speriat Vestul şi, cu vocea scăzută, să spună că ne vom face rapid temele restante, domnia sa a ales politica şantajului. A mârâielii către Bruxelles, anunţând că dacă ne supărăm vom denunţa unilateral Mecanismul de Cooperare şi Verificare şi că ne vom opune aderării Croaţiei la Uniunea Europeană dacă vom rămâne cu MCV-ul pe cap, iar aceasta va intra fără el.

Sigur, la nivel de fineţuri diplomatice, la nivel formal, e injust poate ca aderarea la spaţiul Schengen să fie condiţionată de rezolvarea problemelor în justiţie. Cu astfel de răstiri simpliste la Occidentul care ne bagă pe gât condiţii ca nouă să ne fie mai bine, însă nu rezolvăm nimic. Nu de alta, dar dacă nu ar fi făcut-o şi altădată, am fi stat şi acum cuminţei, aşteptând în gară un tren care să ducă spre UE.

Altfel, situaţia ministrului de Externe pare destul de simplă: după ce Comisia Europeană îţi spune că România nu poate renunţa de una singură la MCV, iar preşedintele Băsescu anunţă acelaşi lucru şi în plus că nu vom condiţiona aderarea Croaţiei la UE, nu-ţi rămâne decât puţine lucruri de făcut. Ei, dar gafele nu se plătesc niciodată în politica românească. Mai ales atunci când la ambasada pe care ai păstorit-o la Paris au votat parcă c