La prima vedere ai putea cu uşurinţă să crezi despre el că este doar unul dintre sutele de navetişti care vin cu autobuzul la muncă, în Timişoara, din satele învecinate. Face naveta de la şase dimineaţa, la fel ca muncitorii de la orice multinaţională din capitala Banatului.

Cine are drum în aceeaşi direcţie cu eroul nostru, poate afla cu surprindere că, în Piaţa Maria, îşi câştigă existenţa într-un mod total diferit de ocupaţiile celor cu care face naveta. La colţ de stradă, cu bastonul lângă el, omul nostru întinde mâna către trecători şi îi roagă să-l ajute. Este doar un cerşetor.

Avea o viaţă normală

Cerşetorul navetist, pe nume Emil avea o viaţă normală, până acum câţiva ani, când s-a îmbolnăvit şi şi-a pierdut o parte din picior. Apoi a făcut diabet. Apoi şi-a pierdut locul de muncă.

Emil din Buziaş, unde a lucrat timp de 20 de ani. Povesteşte momente hazlii de când avea 17 ani şi trebuia să fumeze pe ascuns din cauza fratelui cel mare. Ca orice om are şi el o familie, o soţie, de care vorbeşte cu mult drag şi care este bolnavă şi trei copii minori pe care trebuie să-i întreţină.

Are nevastă, casă

Emil nu este un cerşetor obişnuit, fără acoperiş deasupra capului, un om al străzii. Locuieşte în Ghilad, în casa soţiei sale şi face naveta aproape zilnic la Timişoara pentru a câştiga câţiva bănuţi. Dar asta numai în zilele lucrătoare. Zilele de duminică sunt sfinte pentru el. „Nu cerşesc niciodată duminica", spune Emil. Nu „munceşte" în ultima zi a săptămânii pentru că este un bun creştin.

Povestea pe care o spune mâna lui întinsă

Emil mai spune că problemele de sănătate şi greutăţile de zi cu zi l-au împins să cerşească. În urma unei operaţii a rămas fără partea de jos a piciorului şi suferă de diabet, lucru care îi îngreunează situaţia. „E greu, e foarte greu!", a mai spus Emil gând