Triplul asasinat de la Cernavodă a şocat locuitorii Străzii Călăraşi. Bogdan şi Gabriela Mitu au fost văzuţi ultima dată pe 31 decembrie, ora 17:00, când cei doi au venit să-l ia pe Georgel, băiatul luat în plasament de familia Garoafă, părinţii Gabrielei.
Ei au petrecut Revelionul împreună, la Feteşti. Gabriela şi Bogdan Mitu, se mutaseră într-o garsonieră în Feteşti cu puţin înainte de Crăciun. Până atunci au locuit la părinţii adoptivi ai fetei, într-o cameră aflată la demisol, un fost beci.
Gabriela şi Bogdan s-au cunoscut când fata avea doar 14 ani. Atunci când ea a împlinit 16 ani s-au şi căsătorit. Au trăit din salariul lui de agent de pază şi din ce le mai dădeau părinţii.
În ultima perioadă, Bogdan era foarte bolnav, dar din banii primiţi de la mama sa îşi cumpărase o garsonieră în Feteşti. Cunoscuţii spun că anul trecut Bogdan a slăbit foarte mult în câteva luni, era galben la faţă şi de nerecunoscut.
Gheorghe Deli-Iorga, fost coleg de şcoală cu Bogdan, spune că era un tip retras, care nu mai avea prieteni. Nu ştie din ce trăia, pentru că serviciu nu avea de câţiva ani. Fostul coleg este de părere că pe fondul acestor neajunsuri şi căsnicia cu Gabriela era în impas.
Luni, 3 ianuarie, în jurul orei 13:30, maşina lovită a familiei Mitu a oprit în parcarea unui supermarket de pe malul canalului. Neculae Tudoran, paznicul unui depozit din apropiere, a remarcat autovehiculul.
El a văzut trei persoane cum au coborât şi s-au îndreptat spre intrarea magazinului. La scurt timp i-a văzut pe cei trei cum s-au întors şi s-au urcat în maşină. Autovehiculul a întors şi a pornit spre malul canalului, unde a oprit la câţiva metri.
"Am crezut că maşina era furată şi după ce hoţii au lovit-o vor să scape de ea, dar nu m-am apropiat. Am mers la faţa locului după ce a ajuns Poliţia. Fata plutea