* oficial, postul de viceprimar al lui Stănel Necula şi cel de vicepreşedinte CJ al Gianei Pătraşcu au rămas libere * după cum ne-a declarat ieri primarul Aurel Simionescu, în ceea ce îl priveşte pe Necula, acesta va rămâne până la sfârşitul lunii la dispoziţia instituţiei
* precizăm că, până la această oră, PNL-iştii brăileni care şi-au exprimat doleanţa de-a ocupa aceste fotolii sunt Cătălin Boboc (pe post de vicepreşedinte CJ) şi Alexandru Dănăilă (pe post de viceprimar) * "La această oră, vă pot spune doar că săptămâna viitoare vom pune la punct strategia în ceea ce priveşte ocuparea acelor posturi", ne-a declarat ieri Cătălin Boboc, preşedinte al PNL Brăila
De la 1 ianuarie, oficial, postul de viceprimar al lui Stănel Necula şi cel de vicepreşedinte CJ al Gianei Pătraşcu au rămas libere. Însă, după cum ne-a declarat primarul Aurel Simionescu, în ceea ce îl priveşte pe Necula, acesta va rămâne până la sfârşitul lunii la dispoziţia instituţiei. "Deocamdată, nu pot să vă spun decât atât: de la 1 ianuarie, timp de 30 de zile, Stănel Necula va rămâne la dispoziţia instituţiei. După aceea, vom vedea ce va mai urma", ne-a declarat scurt edilul-şef. În legătură cu numele celor care vor ocupa cele două posturi-cheie în administraţia brăileană, l-am contactat în cursul zilei de ieri pe Cătălin Boboc, şeful PNL Brăila, pentru a ne comunica dacă partidul său este pregătit să-şi "planteze" oamenii la Primărie şi la CJ. Precizăm că, până la această oră, PNL-iştii brăileni care şi-au exprimat doleanţa de-a ocupa aceste fotolii sunt Cătălin Boboc (pe post de vicepreşedinte CJ) şi Alexandru Dănăilă (pe post de viceprimar). Boboc ne-a declarat că abia săptămâna viitoare vor decide dacă vor accepta aceste funcţii sau nu: "La această oră, vă pot spune doar că săptămâna viitoare vom pune la punct strategia în ceea ce priveşte ocuparea acelor posturi".
Reamintim că pe