Constructorul auto Renault a suspendat trei directori din companie care au fost găsiţi vinovaţi de spionaj industrial, în urma unei investigaţii care a durat mai multe luni.
Un purtător de cuvânt al Renault a declarat că cei trei executivi au fost suspendaţi în urma unei sesizări făcute în luna august, însă a refuzat să ofere mai multe informaţii.
Unul dintre cei trei executivi este membru în comisia de management a companiei.
Renault speră că programul său de dezvoltare a automobilelor electrice să nu fie ameninţat de acest scandal. Renault împreună cu Nissan sunt cei mai aprigi susţinători ai maşinilor electrice investind până în prezent 4 miliarde de euro.
Printre maşinile electrice lansate sau anunţate se numără Nissan Leaf, Maşina Anului în Europa, Renault Fluence Z.E, Kangoo Van Z.E, Zoe şi Twizy.
Franţa este campioană la spionaj industrial în Europa
Franţa, mai mult decât China şi Rusia, este ţara cea mai activă în materie de spionaj industrial asupra aliaţilor săi europeni, a anunţat marţi cotidianul norvegian Aftonposten, în baza telegramelor diplomatice obţinute de WikiLeaks.
"Spionajul francez este atât de extins, încât pagubele (pe care le provoacă) economiei germane, în totalitatea lor, sunt mai importante decât pagubele provocate de China sau Rusia", se arată într-o telegramă nedatată a Ambasadei Statelor Unite la Berlin.
SURSA: cnbc.com, mediafax