Liderul PRM, Corneliu Vadim Tudor, şi ceilalţi membri ai partidului au plecat, marţi noaptea, din sediul din strada Emile Zola, a cărui evacuare începuse în cursul dimineţii, anunţă Mediafax.
"Am gândit că cel mai înţelept cedează, deocamdată, pentru că mâine îi vom bombarda cu procese, cu acţiuni în instanţă. Deci, ca să protejez vieţile acestor oameni şi ale căţeluşilor pe care i-au luat la şuturi şi pe ei, am decis să mă duc la copiii mei acasă", a declarat liderul PRM la ieşirea din clădire.
"Eu zic că plecăm demni, cu fruntea sus, acasă la familiile noastre pentru a evita violenţa. Mie nu-mi place violenţa", a mai spus Vadim Tudor.
Inventarierea bunurilor din clădire a continuat şi pe parcursul nopţii.
Executorul judecătoresc a sosit, marţi dimineaţă, însoţit de poliţişti la imobilul din Strada Emile Zola 2, unde erau prezenţi aproximativ 20 de membri PRM, în frunte cu Corneliu Vadim Tudor, Marius Marinescu şi Codrin Ştefănescu.
Şomăldoc le-a cerut celor prezenţi să părăsească sediul. În replică, Vadim Tudor i-a cerut acesteia să nu antreneze poliţia şi jandarmeria într-o "acţiune ilegală". El a ameninţat-o că o va da în judecată. Atât Vadim Tudor, cât şi avocatul PRM au susţinut că nu există o hotărâre judecătorească definitivă în baza căreia executorul să poată face evacuarea.
Liderul PRM i-a adresat chiar injurii executorului judecătoresc şi poliţiştilor. De asemenea, el a aruncat apa dintr-un pahar spre Şomăldoc.
Pe tot parcursul zilei de marţi, Corneliu Vadim Tudor a subliniat în repetate rânduri, de la balconul clădirii, că refuză să părăsească sediul în care funcţionează formaţiunea, el acuzând lipsa de temei a acţiunii judecătoreşti.
Puţin după ora 19.00, Vadim Tudor, însoţit de vicepreşedinţii Marius Marinescu şi Codrin Ştefănescu, a ieşit în faţa sediului, chiar în dreptul intrării, pentru a acorda interviur