Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Corneliu Vadim Tudor va fi urmărit penal

Publicat in Evenimentul Zilei, miercuri 5 ianuarie 2011 ·

Corneliu Vadim Tudor va fi urmărit penal, după incidentul de ieri, când s-a opus evacuării din sediul PRM din strada Emile Zola, aruncând cu invective în executorul judecătoresc, potrivit procurorului general al României, Laura Codruţa Kovesi. Sursa: OCTAVIAN GANEA/MEDIAFAXSursa: AGERPRESSursa: VLAD STĂNESCU

1 /.

"Va începe o urmărire penală şi criminalistică şi vă asigur că dosarul va fi soluţionat cu celeritate", a declarat Kovesi, astăzi, la sediul CSM.

Mai mult, întrebată care sunt procedurile de îndeplinit şi dacă pentru urmărirea penală a europarlamentarului este nevoie de un aviz de la Parlamentul European, Laura Codruţa Kovesi a afirmat: "Imunitatea pentru un europarlamentar este imunitatea prevăzută de fapt în legislaţia naţională, este aceeaşi ca şi pentru senatorii şi deputaţii din Parlamentul României. Un astfel de aviz sau cerere de luare a unei măsuri preventive este supusă regulilor din legislaţia naţională. Deocamdată, pentru demararea investigaţiilor, nu este necesară o autorizare specială în acest sens".

Kovesi a mai spus că dosarul a fost înregistrat la Secţia de Urmărire Penală şi Criminalistică din Parchetul General pentru săvârşirea infracţiunilor de ultraj şi nerespectarea unei hotărâri judecătoreşti.

După ce ieri s-a opus deciziei judecătoreşti de evacuare a Partidului România Mare din sediul din strada Emile Zola, în cursul nopţii Corneliu Vadim Tudor a cedat şi a părăsit imobilul.

"Am gândit că cel mai înţelept cedează, deocamdată, pentru că mâine îi vom bombarda cu procese, cu acţiuni în instanţă. Deci, ca să protejez vieţile acestor oameni şi ale căţeluşilor pe care i-au luat la şuturi şi pe ei, am decis să mă duc la copiii mei acasă", a declarat liderul PRM la ieşirea din clădire.

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - CCR: A fost înregistrată cererea depusă de avocaţii domnului Călin Georgescu / George Simion: Foarte mulţi oameni au venit să petiţioneze astăzi Curtea Constituţională/ Protest al susţinătorilor lui Călin Georgescu - FOTO, VIDEO

News.ro acum o ora
Curtea Constituţională anunţă că vineri a fost înregistrată ”cererea depusă de avocaţii domnului Călin Georgescu”, Anunţul vine în contextul în care luni Georgescu afimase că în 10 ianuarie avocaţii vor cere acestei instituţii să-şi revizuiască de u

Incendiu la subsolul Spitalului Municipal Călărași. A fost activat planul roșu de intervenție / Pacienții nu au fost evacuați

HotNews acum o ora
Un incendiu a izbucnit, vineri, într-o cameră administrativă aflată la subsolul Spitalului Municipal Călăraşi, informează IGSU. Nu s-au evacuat pacienții din spital, incendiul fiind localizat şi ulterior stins, precizează autoritățile. „Având în ved

Marcel Ciolacu: Este o certitudine că vom continua plafonarea prețurilor la energie și gaze după 1 aprilie

HotNews acum 3 ore
Guvernul caută „formula optimă” de a continua sprijinirea populației prin prețuri plafonate la energie și gaze și după 1 aprilie, a declarat premierul Marcel Ciolacu la începutul ședinței de Guvern de vineri. „Este o certitudine că îi vom ajuta în c

Trump anunţă că pregăteşte o întâlnire cu Putin pentru ca să ”termine” cu Războiul din Ucraina, ”o adevărată risipă”

News.ro acum 3 ore
Preşedintele ales american Donald Trump anunţă că este pe cale să pregătească o întâlnire cu preşedintele rus Vladimir Putin pentru a ”termina” cu Războiul din Ucraina, relatează AFP. ”El vrea să ne întâlnim, iar noi suntem pe cale să organizăm asta

Comisia Europeană a transferat României fonduri europene de 1,12 miliarde euro, reprezentând rambursări provenite din Fondul European de Garantare Agricolă

News.ro acum o ora
În conturile statului român au fost transferate 1,12 miliarde euro, fonduri europene reprezentând rambursări provenite din Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA), anunţă Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA). ”În conformita

Zi liberă în plus în minivacanța de 1 mai, înainte de primul tur al alegerilor prezidențiale 2025

Libertatea acum 2 ore
Guvernul a stabilit ca ziua de vineri, 2 mai, să fie zi liberă pentru salariaţii din sectorul public, făcând astfel legătura între ziua liberă de joi, 1 mai, declarată sărbătoare legală, cu ocazia Zilei Muncii. Astfel, bugetarii vor avea o minivacan

Ciolacu: Guvernul trebuie să aprobe bugetul până cel târziu pe 31 ianuarie. Cer miniştrilor să includă şi propuneri de restructurare a tuturor posturilor nejustificate, atât în administraţia centrală, cât şi la nivelul companiilor de stat din subordine

News.ro acum 3 ore
Guvernul trebuie să aprobe bugetul până cel târziu pe 31 ianuarie, a anunţat vineri şeful Executivului, Marcel Ciolacu. care a cerut miniştrilor ”să includă neapărat şi propuneri de restructurare a tuturor posturilor nejustificate, atât în administr

Marcel Ciolacu: Săptămâna viitoare vom adopta toate documentele necesare organizării alegerilor pe 4 mai și 18 mai

HotNews acum 3 ore
Guvernul pregătește legislația necesară pentru organizarea alegerilor prezidențiale, aceasta fiind prioritatea Guvernului pentru următoarea ședință de guvern, a declarat premierul Marcel Ciolacu, la începtul ședinței de Guvern de vineri. Primul tur

Preşedintele Iohannis a promulgat legea care instituie ziua de 31 mai ca „Ziua naţională a conştientizării riscurilor asociate consumului de droguri”

News.ro acum o ora
Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, vineri, legea care instituie ziua de 31 mai ca „Ziua naţională a conştientizării riscurilor asociate consumului de droguri” Preşedintele Klaus Iohannis a semnat vineri, decretul pentru promulgarea Legii privi

NATO nu susţine ţinta de 5% pentru cheltuieli de apărare propusă de Trump, dar ia în calcul o creştere

Mediafax acum 53 minute
Donald Trump, preşedintele ales al SUA, a cerut ca membrii NATO să aloce 5% din PIB pentru apărare, o creştere semnificativă faţă de actuala ţintă de 2%. Totuşi, oficialii alianţei consideră că o astfel de măsură ar fi imposibilă din punct de vedere

Vremea

București
acum

14°
vin.

6°/14°
sâm.

3°/6°
dum.

2°/5°
lun.

1°/4°
Iasi
acum

vin.

2°/9°
sâm.

1°/6°
dum.

0°/5°
lun.

-2°/2°
Constanta
acum

15°
vin.

9°/15°
sâm.

3°/10°
dum.

3°/5°
lun.

2°/4°
Cluj-Napoca
acum

vin.

-1°/8°
sâm.

-2°/2°
dum.

-2°/1°
lun.

-3°/-1°
Timisoara
acum

vin.

2°/11°
sâm.

-0°/5°
dum.

-1°/3°
lun.

-2°/3°