Chiar dacă nu a nins mult în ultimele zile şi oamenii nu au mai ieşit la curăţat zăpada, în Arad este o altă problemă legată de ţurţuri. Cei care nu sunt curăţaţi cad în capul trecătorilor.
În această dimineaţă câţiva agenţi comerciali s-au apucat de curăţarea ţurţurilor şi a gheţii din faţa magazinelor.
„Cum vremea începe să se mai moaie, am observant că ţurţurii reprezintă un pericol. Am luat mătura şi m-am apucat de curăţat. De câte ori ninge curăţam şi zăpada pentru a nu se forma gheaţa”, spune Irina Popovici, comerciant Micălaca.
Reprezentanţii Poliţiei Comunitare spun că cetăţenii au obligaţia, în cazul pericolului iminent de cădere a zăpezii sau gheţii şi ţurţurilor de pe clădiri să ia măsuri.
„Deţinătorii au obligaţia să ia măsuri de marcare a perimetrului expus, de avertizare şi de îndepartare a acestora cu mijloace proprii sau prin sesizarea autoritatilor”, spune Nicoleta Belean, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Comunitare Arad.
Amendă de 2000
Aceasta spune că de fiecare dată când există situaţii în care ţurţurii de pe domeniul public reprezintă un pericol sesizează Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă.
„Ne-am dus cu cei de la Inspectorat să dăm jos ţurţurii uriaşi formaţi la viaductul de la Micălaca. În aceste zile agenţii comunitari patrulează permanent şi urmăresc cum se prezintă imobilele”, mai spune Nicoleta Belean. Amenda pentru necurăţarea ţurţurilor este de 2000 de lei.