Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Escroci bucureşteni, trimişi în judecată

Publicat in Vocea Brailei, miercuri 5 ianuarie 2011 ·

* ei au deposedat prin înşelăciune doi bărbaţi din Brăila, de câte 10.000 de lei, fiind prinşi de poliţişti chiar cu ajutorul uneia dintre victime

* din momentul în care a fost înşelat, unul dintre brăilenii care au picat în plasa escrocilor a vegheat zilnic zona în care bănuia că cei doi vor mai acţiona, într-un final reuşind să-i dea pe aceştia pe mâna anchetatorilor

Doi bucureşteni au fost trimişi în judecată pentru că, în decurs de 15 luni, au înşelat doi brăileni, pe care i-au lăsat fără banii agonisiţi o viaţă. Cei doi, Marcel Nuţu (56 de ani) şi Virgil Pană (28 de ani), au venit în Brăila prima dată în luna aprilie a anului trecut, iar după ce au analizat "piaţa", au şi făcut o victimă.

Totul s-a întâmplat în data de 22 aprilie, când cei doi l-au abordat pe Dimitrie Carleciuc, pe care l-au racolat din faţa sucursalei BCR de pe Calea Călăraşi. Omul tocmai efectuase nişte operaţiuni bancare, mai precis unise două conturi. La ieşirea din bancă a fost abordat de către Nuţu, care, din vorbă în vorbă, a aflat ce operaţiuni bancare făcuse victima. Nuţu l-a însoţit pe bărbat până în staţia de autobuz. În dreptul Facultăţii de Inginerie a intrat în rol şi Virgil Pană, care a venit la cei doi şi le-a povestit bucuros că tocmai câştigase la Loto o sumă mare bani, arătându-le totodată şi conţinutul unei borsete pline cu bani şi 5 lozuri.

"Două lozuri" - actul I

Aşa cum stabiliseră dinainte cei doi, Nuţu i-a cerut partenerului său să-i dea două lozuri. Acesta le-a desfăcut, arătându-i totodată victimei că unul dintre ele e câştigător, având ca premiu o Dacia Logan. Nuţu i-a mai spus lui Carleciuc că vor împărţi premiul pe jumătate şi i-a introdus acestuia lozul câştigător la ciorap.

În continuare, cei doi inculpaţi i-au spus părţii vătămate că dacă va paria cu privire la starea celorlalte două lozuri rămase intacte, poate câştiga suma de 50.0

Articolul in Vocea Brailei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

George Simion: Vom continua protestele şi presiunea internă şi externă

Mediafax acum o ora
„Nicio reacţie până acum din partea Guvernului, nicio reacţie din partea lui Klaus Iohannis. Asta înseamnă că vom continua presiunea internă şi externă. Cerem sesiune parlamentară extraordinară, pentru că, în ianuarie, parlamentarii români sunt în v

Lucian Romaşcanu: PSD a decis înfiinţarea unui grup de lucru al partidului, care să propună un proiect de lege pentru reforma administrativ-teritorială a României / Va fi elaborat în următoarele 6 luni de zile

News.ro acum 48 minute
Purtătorul de cuvânt al PSD, preşedintele CJ Buzău, Lucian Romaşcanu, a anunţat luni că PSD a decis înfiinţarea unui grup de lucru al partidului, care să propună un proiect de lege pentru reforma administrativ-teritorială a României. ”Astăzi a avut

Marcel Ciolacu, despre schimbul de replici cu Alfred Simonis, privind voturile PSD care s-au dus la Simion: A fost o glumă. Pe TikTok, de obicei îţi permit să mai faci şi glume

News.ro acum 48 minute
Premierul Marcel Ciolacu a declarat, luni, despre schimbul de replici cu colegul său, Alfred Simonis, privind voturile PSD care s-au dus la liderul AUR, George Simion, că a fost o glumă şi pe TikTok, de obicei îţi permit să mai faci şi glume. Preşed

Novak Djokovici a pierdut un set, dar s-a calificat în turul al doilea la Australian Open

News.ro acum 23 minute
Sârbul Novak Djokovici (locul 7 ATP), de zece ori câştigător al Australian Open, şi-a început luni, la Melbourne, drumul spre un al 25-lea titlu record de Grand Slam, cu o victorie în patru seturi în faţa tânărului jucător american Nishesh Basavared

Bloc în flăcări, la Timișoara. 16 persoane au fost evacuate de către echipajele de pompieri VIDEO

Ziare.com acum o ora
VIDEOIncendiu la etajul întâi al unui bloc din Timișoara, luni. 16 persoane, inclusiv o fetiță de 8 ani, au fost evacuate. Din fericire, nu a fost nevoie de îngrijiri medicale pentru niciuna dintre ele. ”Luni, 13.01.2025, am fost anunţaţi prin SNUAU

Elena Lasconi: Klaus Iohannis, chiriaş ilegal la Cotroceni de 23 de zile! Cu fiecare zi în care continuă să fie la butoane Iohannis şi tandemul PSD-PNL, tensiunile din societatea românească devin şi mai accentuate

News.ro acum 42 minute
Preşedinta USR, Elena Lasconi, afirmă luni despre Klaus Iohannis că este ”chiriaş ilegal la Cotroceni de 23 de zile”, ea arătând că, cu fiecare zi în care continuă să fie la butoane Iohannis şi tandemul PSD-PNL, tensiunile din societatea românească

Marcel Ciolacu, despre candidatura lui Crin Antonescu: „Decizia este luată”

HotNews acum 3 ore
Președintele PSD, premierul Marcel Ciolacu, a declarat luni că în sondajele de opinie va fi un singur candidat la prezidențiale, iar calendarul pentru alegeri este unul „foarte corect”, ținând cont de perioada sărbătorilor pascale. „Am stabilit și c

Știri România Un bărbat de 61 de ani a murit în timp ce se afla cu mașina la semafor. Ce spune Poliția

Ziua Constanta acum o ora
Un bărbat a murit în timp ce staţiona cu maşina la un semafor, transmite azi, 13 ianaurie 2025, IPJ Timiș. Un bărbat de 61 de ani a murit în timp ce se afla în mașină, la semafor, azi, 13 ianuarie. Potrivit IPJ Timiș, echipajul medical, prezent la

Marcel Ciolacu discută luni cu copreşedinţii coaliţiei şi cu cei trei vicepremieri despre bugetul pe anul 2025: Doresc ca de la 1 septembrie să venim cu indexarea pensiilor

News.ro acum 23 minute
Premierul Marcel Ciolacu discută luni cu copreşedinţii coaliţiei şi cu cei trei vicepremieri despre bugetul pe anul 2025, el anunţând după şedinţa conducerii PSD că doreşte ca de la 1 septembrie să vină cu indexarea pensiilor. Preşedintele PSD a fos

Încă două pârtii de schi cu zăpadă artificială s-au deschis în Poiana Brașov. Reduceri la transportul pe cablu

HotNews acum 2 ore
Pârtiile Drumul Roșu și Sulinar, care fac legătura între partea superioară a masivului Postăvarul și stațiune, au fost deschis luni, a anunțat Primăria Brașov, administrator al domeniului schiabil din Poiana Brașov. În ultimele 72 de ore s-au produs

Vremea

București
acum

lun.

0°/4°
mar.

-1°/2°
mie.

-2°/2°
joi

-1°/4°
Iasi
acum

lun.

-1°/2°
mar.

-2°/1°
mie.

-3°/3°
joi

-2°/3°
Constanta
acum

lun.

2°/5°
mar.

1°/2°
mie.

-1°/3°
joi

0°/4°
Cluj-Napoca
acum

lun.

-3°/1°
mar.

-5°/0°
mie.

-5°/-1°
joi

-5°/1°
Timisoara
acum

lun.

-2°/2°
mar.

-2°/3°
mie.

-2°/1°
joi

-3°/2°