Toti il joaca, unii mai cu succes, altii cu indemanarea incepatorului, dar tetrisul bugetar a fost jocul anului trecut si probabil ca va fi la mare mode si in 2011. Cu o mana asezand "caramizile" veniturilor si pe cele ale cheltuielilor si cu cealalta intinsa dupa imprumuturile care permit prelungirea jocului, scrie Dan Popa pe blogul lui.
China
A avut anul trecut o crestere de 10% si o inflatie de peste 5%. Am mai spus-o de multe ori: chinezii au nevoie de o crestere de minim 8% pentru ca economia sa nu se duca in balarii, la ritmul lor demografic. Daca va uitati la achizitiile facute in 2010, o sa vedeti ca s-au axat pe materii prime, porturi intregi, fabrici samd. Excedentul in dolari nu-l mai baga in locuinte construite in interior, ci in investitii bine tintite in afara. Au cash cat cuprinde si cumpara ieftin. Marele pericol e ca, dupa ce criza trece, puterea economica sa incerce sa o converteasca in putere politica.
SUA
Pragmatici, ca intotdeauna. Cand e nevoie de bani, coboara la tiparnita, tiparesc cateva sute de miliarde, le denumesc pompos QE1, QE2…QE100, dupa care ies si declara ca sunt bine, sanatosi, sanatate care le-o doresc si celorlalti. Nu e exclus sa urmeze, mai curand decat se asteptau unii, QE3. Sunt ingrijorati (se arata in minuta intalnirii Fed, publicata ieri) ca in Europa criza se va adanci. Daca treaba se impute, vor porni un razboi ca sa isi mai puna niste resurse la ciorap. Daca nu, nu.
UE
Inflatia a urcat la 2,2%, depasind pragul de 2% al BCE pentru prima oara din 2008 incoace. Problemele sunt multe, iar Trichet a trecut si el pe la tiparnita, la scurt timp dupa QE2. Germania nu vede cu ochi buni “aportul” Greciei, Spaniei ori Irlandei la stabilitatea zonei. E ca in teoria jocurilor, in care “pasagerul clandestin” incearca sa profite de calatorie, pe banii celorlalti calatori. Probabil ca se vor face ali