Un drum din comuna Botoşeşti Paia, reabilitat cu fonduri europene, s-a făcut praf în urma unei alunecări de teren care a afectat o porţiune mare de teren în primăvara trecută.
Deşi autorităţile locale au estimat paguba la peste 500.000 de lei, la ultima şedinţă de Guvern nu au fost alocate decât 300.000 de lei, bani care ar trebui repartizaţi şi pentru o altă alunecare de teren, care a afectat o zonă din comuna doljeană Argetoaia.
Primarul acuză constructorii de amatorism
Primarul comunei Botoşeşti, Adrian Moraru, susţine că lucrarea a fost făcută de mântuială, cu toate că finanţarea a venit din fonduri SAPARD şi, ca atare, proiectul a fost respectat întocmai de constructor.
De cealaltă parte a baricadei, directorul firmei Dormarcons din Craiova, antreprenorul lucrării, se apără spunând că întreţinerea drumului a fost proastă şi că infiltraţiile de apă au dus la alunecarea dealului pe care se află şoseaua. „Noi credem că alunecarea s-a produs din cauza faptului că şanţurile în care trebuia să se scurgă zăpada topită nu au fost decolmatate. De altfel, s-a făcut şi o expertiză tehnică în acest sens. În plus, în vale există un depozit de gunoaie care a acţionat precum un burete pentru apa scursă şi s-au produs infiltraţii. Acolo problema nu va fi rezolvată aşa, e nevoie de consolidarea terasamentului pentru că alunecarea se produce la o adâncime de cinci metri. Oricum, noi nu am vrut să amplificăm lucrurile, aşa că am refăcut carosabilul”,a spus Dan Dumitru, directorul Domarcons.
Comuna Botoşeşti Paia a fost la un pas să piardă în anul 2008 finanţarea de peste trei milioane de lei pentru proiectul SAPARD pe care îl câştigase din cauza întârzierilor în demararea lucrării.