Eurodeputatul PDL Cristian Preda propune un pact al partidelor din România pentru aderarea la Spaţiul Schengen, care s-ar putea constitui într-un semnal politic pe plan extern că în interiorul clasei politice nu există diferende pe acest subiect, informează NewsIn.
Cristian Preda şi fostul ministru de Externe Cristian Diaconescu au declarat la TVR că lucrurile pot cunoaşte în continuare evoluţii pozitive în ceea ce priveşte susţinerea pentru aderarea la termen la Schengen.
"Schengen va însemna că va fi la fel de uşor să ajung de la Bucureşti la Barcelona cum e de uşor să merg de la Buzău la Piatra Neamţ. Asta e nu ceva simbolic, ci e ceva fundamental şi oamenii vor simţi efectul acestei schimbări şi pentru noi important e să se producă mai repede, şi nu mai târziu. Ca să se întâmple mai repede eu cred că noi trebuie să vedem în Franţa, în Germania, nu doar în aceste ţări, parteneri, nu adversari, cu atât mai puţin nişte adversari pe care îi pălmuim din când în când. Nişte semnale politice au fost transmise şi codurile diplomatice funcţionează. Eu sunt convins că mesajele transmise în ultimele săptămâni sunt deja recepţionate şi sunt convins că negocierile vor aduce noutăţi. Nu suntem în situaţia finală în acest moment. Trebuie însă să ştim să ne purtăm în felul în care se poartă europenii, pentru că în Europa este esenţială lecţia compromisului inteligent. În Europa nu există majoritate şi opoziţie, nici în PE nu există aşa ceva şi în general în ceea ce priveşte arhitectura politică a Uniunii nu avem o majoritate şi o opoziţie, unii care îi pălmuiesc pe cei din opoziţie şi îi lasă laţi acolo. Dimpotrivă, în Europa trebuie să găseşti compromisul cât mai favorabil acestor cetăţeni, să simtă că vor putea merge, dacă vor avea treabă, la Barcelona la fel de uşor cum merg de la Constanţa la Arad", a subliniat Cristian Preda.
"Sunt lucruri pe care într-a