are ochii la fel de albaştri precum ai cîinelui. îşi spune lemur mai ales în zilele de toamnă. o întreb ce înseamnă, şi răspunsul e simplu: tot ce are legătură cu aruncarea unei bomboane într-o palmă. o întreb din nou şi-mi spune: am întîlnit azi un mînz înfometat. am scos bomboana mea din gură şi am aşezat-o sub botul lui, în palmă: lemur. şi ce-a făcut? încă nu-i crescuse părul. avea noduri de lemn la încheieturile picioarelor. şi? a răsuflat înspre faţa mea. a netezit cu botul bomboana. nu o voia. cînd am luat-o din nou, am simţit-o altfel pe cerul gurii. gustul semăna cu mirosul lui. a continuat să respire, răspîndind aburi calzi în jurul botului.

pe cîine îl recunoaşte după ochiul alb. ea se aşază pe iarba crudă spre care o îndrept. are nişte ochi mari, albaştri. încă nu e lemur. merge oriunde. am fi putut să ne ducem spre o pădure la capătul căreia e o prăpastie. a zis: alege tu. am ales la întîmplare, fără să ştiu că e pe cale să devină lemur. cîinele ne urma. cu un ochi rotund, alb, ca de sticlă. cînd nu-l mişcă, mi-e teamă că în calea noastră vor apărea herghelii întregi de mînji. o luăm la vale. mă urmează zîmbind, într-o haină neagră, care aproape o acoperă. alergăm. fluier, vreau să deranjăm sătenii. nu se vede nici unul, doar cîinele. îl strigă. cîinele se pierde în livada de meri. în livada de castani. în livada caselor care stau să se prăbuşească. pe vine e bine. la înălţime mică. fată şi cîine îşi respiră aerul cald ce le iese acum din nări. căţelul se sprijină pe labele din faţă, tot mai mult, înspre ea. fata e lipită de pămînt, îi întoarce gestul.

ochiul acela alb e între ei doi. ochiul acela ar vrea fata să-l simtă. în dreapta, grămăjoara de mere stricate, în stînga, grămăjoara de mere coapte, roşii, vii.

noaptea îi e frică să fie lemur. îmi spune că în întuneric poate să vadă doar ce e alb. că ochiul cîinelui i-ar face bine. dr