Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Astra s-a reunit fără absentul N'Doye şi s-a antrenat pe întuneric

Publicat in Libertatea, miercuri 5 ianuarie 2011 ·

Astra Ploieşti a fost prima echipă din Liga I, care s-a reunit după Sărbători. Ploieştenii au efectuat, ieri, primul antrenament sub comanda lui Tibor Selymes, pe anul 2011, fără Ousmane N'Doye, care a acuzat probleme cu viza de şedere în România.

Senegalezul Ousmane N'Doye nu s-a prezentat la primul antrenament al Astrei din 2011, urmând a se încadra în programul echipei, abia pe 10 ianurie, după ce îşi va rezolva probleme legate de viza de şedere în România.

Prunea: " N'Doye e un fotbalist - model"

Până să-l prezinte oficial pe fostul mijlocaş central a lui Dinamo, ploieştenii i-au urat bun venit unui alt "câine", Florin Prunea, care a preluat funcţia de manager sportiv al echipei din Cartierul "9 Mai".

"Mi-am dorit enorm, de mult timp, să lucrez aici. Cred în acest proiect şi în colegul meu de cameră de la Dinamo, Tibi Selymes. Sunt fericit să pot pune umărul la construirea echipei competitive visate de domnul Ioan Niculae, care merită respectul pentru această investiţie sută la sută privată. Mă bucură transferul lui N'Doye, un fotbalist-model pentru cum se antrenează şi cum joacă. Clubul nostru îşi permite să transfere orice jucător în acest moment, dar antrenorul va hotărî pe cine aducem. Astra este o echipă cuminte, care munceşte foarte mult şi sper să facem cât mai multe puncte, pentru a ieşi din zona fierbinte a clasamentului", a declarat Prunea.

Antrenamentul Astrei, început după-amiază, a continuat pe întuneric, deoarece s-a hotărât ca instalaţia de nocturnă să nu fie aprinsă pentru a se economisi bani de curent. Au lipsit doar Lucian Goian, Radek Oprsal şi Bogdan Miron - învoiţi de antrenor, şi Kehinde Fatai - accidentat.

Articolul in Libertatea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

FOTO-VIDEO. Incendiu la AFI Palace Cotroceni. Terasa mall-ului, cuprinsă de flăcări!

Ziua Constanta acum 2 ore
Un incendiu de proporții a izbucnit sâmbătă, 05 iulie, pe terasa mall-ului AFI Palace Cotroceni, situat pe Bulevardul Timișoara, Sector 6. Flăcările deschise și degajările dense de fum, vizibile la nivelul acoperișului de tip terasă, au alertat de u

Scrisoarea de adio a lui Mihai Leu, publicată post-mortem pe rețelele de socializare: „Dacă citiți aceste rânduri, înseamnă că drumul meu pe acest pământ s-a încheiat”

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
La o zi după ce Mihai Leu, fostul mare campion al României, a fost înmormântat la Hunedoara, pe pagina sa de socializare a fost publicată post-mortem o scrisoare pentru fanii lui. A contat enorm și înseamnă că drumul meu pe acest pământ a contat. Aț

Ilie Bolojan este acuzat de un sindicat că a încasat, în 2007, „71 de salarii medii lunare” ca membru al unui comitet din Eximbank. „Asta alimentează acuzațiile de dublu standard”

HotNews acum 2 ore
Sindicatul Angajaților din Aparatul de Lucru al Guvernului susține că Ilie Bolojan, pe vremea când era secretar general al guvernului Tăriceanu, ar fi încasat aproape 74.000 de lei ca indemnizații primite în calitate de membru al Comitetului Intermi

Tulcea FOTO-VIDEO. Accident naval în apropiere de Maliuc! Implicată o ambarcațiune cu mai multe persone. Elicopterul SMURD intervine!

Ziua Constanta acum 5 ore
În urmă cu puțin timp, azi, 05 iulie, prin apel la 112 a fost solicitat ajutorul pompierilor militari în cazul producerii unui accident naval în apropiere de localitatea Maliuc, județul Tulcea. Din primele informații, este vorba despre o ambarcațiun

Liderul sârbilor din Bosnia, Milorad Dodik, s-a predat justiţiei. Mandatul său de arestare a fost anulat

HotNews acum 21 minute
Liderul politic al sârbilor din Bosnia, Milorad Dodik, s-a prezentat vineri în faţa justiţiei locale după ce a sfidat-o timp de peste trei luni şi a acceptat să fie interogat într-un dosar pentru „atentat la ordinea constituţională”, beneficiind ime

Doi angajaţi umanitari americani au fost răniţi în Gaza într-un atac ţintit asupra unui centru de distribuţie a ajutoarelor administrat de Fundaţia Umanitară

G4Media acum 37 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Fundaţia Umanitară din Gaza (GHF) a anunţat sâmbătă că doi angajaţi umanitari americani au fost răniţi într-un atac ţintit asupra unui centru de distribuire a alimentelor din Gaza, informează Reuters

Primul cod roșu de caniculă. Anunțul de ultimă oră de la meteorologi

HotNews acum 5 ore
Administrația Națională de Meteorologie a emis sâmbătă dimineață o serie de coduri de caniculă pentru acest weekend. Valul de caniculă va acoperi aproape toată țara până duminică, zi în care va fi valabil și un cod roșu de caniculă în trei județe di

UPDATE - Incendiu în Parcul Naţional Munţii Rodnei. Intervin pompierii de la Inspectoratele pentru Situaţii de Urgenţă Bistriţa-Năsăud şi Maramureş / Incendiul a fost stins

News.ro acum o ora
Un incendiu a fost anunţat, sâmbătă, în zona de gol alpin din Parcul Naţional Munţii Rodnei, pe raza judeţului Maramureş. Pentru stingerea focului au fost mobilizate forţe de intervenţie de la Inspectoratele pentru Situaţii de Urgenţă Bistriţa-Năsău

Ucraina afirmă că a lovit un aerodrom militar rusesc

News.ro acum 5 ore
Forţele speciale ucrainene au lovit sâmbătă aerodromul militar rus Borisoglebsk din regiunea Voronej, lovind un depozit de bombe cu planare şi un avion de antrenament, a declarat armata ucraineană într-o postare pe social media, relatează Reuters. A

Shein, amendată cu 40 de milioane de euro în Franța! Gigantul chinez, acuzat de reduceri înșelătoare și practici comerciale incorecte

Gandul acum 34 minute
Gigantul chinez de comerț online Shein a fost amendat cu suma de 40 de milioane de euro de către Autoritatea pentru Concurență din Franța. O investigație derulată de autoritățile din Hexagon timp de aproape un an a scos la iveală o serie de practici

Vremea

București
acum

31°
sâm.

20°/32°
dum.

19°/36°
lun.

23°/39°
mar.

23°/38°
Iasi
acum

26°
sâm.

17°/26°
dum.

18°/34°
lun.

20°/38°
mar.

19°/37°
Constanta
acum

30°
sâm.

20°/30°
dum.

21°/27°
lun.

22°/27°
mar.

22°/27°
Cluj-Napoca
acum

31°
sâm.

14°/31°
dum.

16°/33°
lun.

18°/36°
mar.

18°/35°
Timisoara
acum

30°
sâm.

16°/32°
dum.

20°/39°
lun.

21°/40°
mar.

19°/39°